Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solo Quinta - cinci note, o savoare unică

Publicat in Jurnalul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Franţa. Paris, martie a.c. La cea de-a XVII-a ediţie a Concursului Vinalies Internationales, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de gen din lume, organizat de Uniunea Oenologilor din Franţa, sub egida Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului, s-au “aliniat la start” 3.500 de probe de vinuri din 40 de ţări, înscrise la şapte categorii: vin roşu, alb, roze, vinuri dulci, spumante, licoroase şi distilate. Vinul alb numit «Solo Quinta», un cupaj produs la Cramele Recaş, din judeţul Timiş, a fost cel care, din peste 1.000 de vinuri albe seci, a obţinut cel mai mare punctaj, adjudecându-şi astfel Trophée Vinalies Internationales 2010 Exceptional Award, echivalentului Oscarului în materie de vinuri, după cum spun specialiştii.

De curând am stat de vorbă cu Ioan Georgiu, un profesionist al vinului, directorul general al cramelor bănăţene. “Solo Quinta” - şi-a început el povestea - “cinci note, o savoare unică, o singură cheie. Cinci sortimente atent alese, armonizate într-un singur vin dedicat celor mai rafinate şi exigente gusturi, este ceea ce bine sintetizează tehnologul Hartley Smithers. Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, trei nobile sortimente internaţionale albe, de fapt cele mai cunoscute, apoi Fetească Regală, un sortiment românesc. Deci, patru vinuri albe şi un al cincilea, Fetească Neagră, un sortiment roşu vinificat în alb, un sortiment românesc care, cu siguranţă putem spune, că este cel mai cunoscut vin roşu românesc în lume. Strugurii au fost culeşi manual de pe Dealul Uberland şi Dealul }iganului. Strugurii din soiurile Fetească Regală şi Sauvignon Blanc au fost zdrobiţi şi presaţi, la scurt timp după recoltare, în prese vacuumate. Mustul a fost decantat la 10º C, timp de două zile, şi fermentat (separat pe cele două soiuri) timp de trei săptămâni, la 10ºC. Strugurii din soiurile Muscat Ottonel şi Chardonnay au suportat o zdr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 30 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 34 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 30 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum 41 minute
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum o ora
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°