Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: ANCHETĂ: Ambulanţierii de la Bălceşti sunt nevinovaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Ancheta desfăşurată la Ambulanţa Bălceşti relevă că personalul medical este nevinovat în cazul bărbatului mort în faţa spitalului. Din cauza faptului că Maternitatea din Drăgăşani este încuiată aambulanţierii au pierdut 40 de minute pentru a preda o pacientă aflată în travaliu.

Ancheta desfăşurată zilele acestea la Staţia de Salvare din Bălceşti a scos la iveală detalii şocante despre activitatea cadrelor medicale de aici. „În primul rând nu este o noutate faptul că ne confruntăm cu o lipsă acută de personal. La Bălceşti avem două echipaje ziua şi unul pe timp de noapte. Pe 7 aprilie, când s-a întâmplat nenorocirea, ambele echipaje erau plecate: unul, la un caz urologic şi celălalt la o gravidă aflată în travaliu", afirmă Ilie Fârtat, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Vâlcea, care a participat la anchetarea cadrelor medicale de la Bălceşti. În urma verificărilor efectuate, s-a ajuns la concluzia că personalul medical de pe salvarea care nu a mai ajuns să îl preia pe Ion Sanda, nu este vinovat.

Au aştepat 15 minute să li se permită accesul în Maternitate

„Am verificat timpii de deplasare din foaia de parcurs şi nu am descoperit neconcordanţe. Într-adevăr ambulanţa care a transportat gravida a staţionat mai mult de 15 minute la Maternitatea din Drăgăşani, fapt pentru care am cerut o explicaţie", spune Ilie Fârtat. Şi ministrul secretar de stat, Raed Arafat, i-a acuzat pe ambulanţieri că au întârziat prea mult la Maternitatea din Drăgăşani, unde au stat 40 de minute în loc de 15, cum era normal. „Cadrele medicale se disculpă şi povestesc că au întârziat pentru că la Maternitatea din Drăgăşani porţile de acces sunt încuiate şi aşteptat 15 minute până când a venit o infirmieră şi le-a deschis", spune Fârtat. Acesta afirmă că ceea ce se întâmplă la Maternitatea din Drăgăşani nu este normal, iar în perioda următoare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 55 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum o ora
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°