Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul doi de la Renault pleacă la cererea guvernului francez

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Patrick Pelata, al doilea om de la Renault după directorul executiv Carlos Ghosn, a fost nevoit să demisioneze după ce guvernul francez a făcut presiuni ca să plătească cineva pentru scandalul stânjenitor început cu o investigaţie a unui caz de spionaj industrial şi încheiat cu un caz de fraudă, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Producătorul auto francez a concediat în ianuarie trei directori cu atribuţii executive, în urma suspiciunilor că proiectul de producţie de vehicule electrice a fost ţinta unei reţele internaţionale de spionaj, dar ulterior conducerea a admis că a fost indusă în eroare. Demisia vine după ce ministrul de finanţe Christine Lagarde a declarat că cei responsabili pentru scandal "trebuie să plece".

Renault, la care statul francez este cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 15%, a acceptat demisia lui Pelata, care ocupa funcţia de director de operaţiuni, la o şedinţă extraordinară a consiliului de administraţie la care au fost discutate concluziile unui audit referitor la scandalul de spionaj.

Renault a precizat că Pelata va primi o funcţie nespecificată în alianţa Renault-Nissan. Ca director operaţional, Pelata a avut un rol important la Renault, în ultimii câţiva ani, plecarea acestuia putând afecta noul plan strategic al Renault prezentat în februarie.

Şi alţi directori au fost eliberaţi din funcţii, respectiv directorul de personal Jean-Yves Coudriou, şeful departamentului juridic Christian Husson şi secretarul general Laurence Dors. Responsabilii în domeniul securităţii Remi Paigne, Marc Tixador şi Dominique Gevrey, ultimul acuzat de fraudă în acest caz, vor pleca şi ei din companie, a precizat Renault.

Patrick Pelata, al doilea om de la Renault după directorul executiv Carlos Ghosn, a fost nevoit să demisioneze după ce guvernul francez a făcut presiuni ca să plătească cineva pentru scandalul stân

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum o ora
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Douăsprezece partide din Republica Moldova semnează un pact pro-european

HotNews acum o ora
Douăsprezece partide din Republica Moldova au semnat duminică un pact prin care se angajează să susţină aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul campaniei pentru referendumul din octombrie privind integrarea europeană, transmite Reuters, potrivit Ag

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 5 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°