Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orgiile lui Silvio Berlusconi

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Două martore audiate în procesul intentat lui Silvio Berlusconi în cazul relaţiilor cu adolescenta Ruby au confirmat informaţiile despre atmosfera de la petrecerile organizate de premierul Italiei, afirmă surse judiciare citate de AFP, potrivit Mediafax.

Declaraţiile celor două tinere italience - Chiara şi Ambra, amândouă de 19 ani -, invitate în noaptea de 22 spre 23 august 2010 în reşedinţa de la Arcore a premierului, "sunt importante pentru a pune în lumină contextul", au explicat surse din cadrul Parcehtului din Milano.

La recomandările unei senatoare din opoziţie, cele două tinere s-au prezentat la tribunal şi au fost audiate ca martore.

Tânăra Chiara a explicat că a vrut să depună mărturie pentru că Berlusconi afirma că organiza "simple dineuri elegante", deşi ele considerau că mergeau la petreceri de "o cu totul altă natură".

Avocaţii premierului italian au respins declaraţiile celor două tinere, afirmând că sunt "lipsite de fundament".

Tribunalul din Milano a decis judecarea lui Berlusconi în procedură de urgenţă, începând din 6 aprilie, el fiind acuzat că a plătit serviciile sexuale ale minorei Karima El Mahroug, alias Ruby, şi a abuzat de funcţia sa pentru o elibera, în mai 2010, după ce fusese reţinută pentru un presupus furt.

Silvio Berlusconi, în vârstă de 74 de ani, este suspectat că a avut relaţii intime cu minora de origine marocană, iar presa relatase că Biroul primului-ministru intervenise telefonic pentru eliberarea acesteia, afirmând în mod fals că era nepoata lui Hosni Mubarak. În acest caz, trei apropiaţi ai premierului - Dario "Lele" Mora, specialist în impresariat artistic, Nicole Minetti, fostul dentist al lui Silvio Berlusconi, şi Emilio Fede, directorul redacţiei de ştiri a postului Rete4 - sunt cercetaţi pentru favorizarea prostituţiei, după ce adolescenta de origine marocană Ruby a declarat că, minoră fi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum 50 minute
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum o ora
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 2 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum 56 minute
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 18 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului din Republica Moldova a picat. Votul a avut loc în mijlocul nopții

HotNews acum 56 minute
Majoritatea parlamentară din Republica Moldova a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean cu 55 de voturi vineri, 13 decembrie, la ora 02:55. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului, transmite Ziar

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 2 ore
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

HotNews acum 56 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum 37 minute
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°