Emil Boc are dreptate. Un popor fara credinta e neputincios. "Fara credinta in Dumnezeu nici dumneavoastra, si nimeni din tara asta nu poate face nimic" - a justificat premierul alocarea a 25 de milioane de lei pentru necesitatile unor lacasuri de cult.
As putea sa afirm, folosind acelasi rationament, ca un Guvern neputincios e lipsit de Dumnezeu, dar n-as incurca logica cu treburile Cetatii, ca putine arata ca ar avea vreo legatura.
Boc nu se afla la prima tentativa de-a-L imbuna pe Cel de Sus prin repartizarea de bani unor parohii, si nu se indoieste nimeni, cred, nici acum, de intentiile sale. La fel au facut-o toti predecesorii. In absenta unor politici datatoare de sperante - or fi bune, am mai spus-o, dar e cazul sa afle si poporul beneficiar - necazurile imping intr-un refugiu etern, unde moleseala ar trebui sa se transforme, pe calea rugaciunii, in putere.
Si ce sa spuna cuviosii, afland din predici ce bine a facut puterea ca a trimis bani de var, si simtind ca pe undeva, ce pricepusera ei timp de doi ani, nu se pupa cu inima iubitoare de norod? "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!".
Daca vor gasi puterea asta, treaba e ca si facuta. Desigur ca se vor intoarce acasa si vor mangaia calul la care au revenit ca sa intoarca brazda, lipsindu-L pe Creator de cateva injuraturi la adresa scumpirii motorinei. Apoi vor deschide frigiderul si vor hali tocanita de portocale cu spate de pui. Dupa care ii va apuca o durere de mate si vor telefona la medicul de familie la programare, pentru a afla ca li s-a gasit loc peste doua saptamani. Tot e bine, pana atunci mai sunt niste slujbe la biserica, prilej de aducere aminte ca pana la urma, tot murim.
Cred ca Doamne-Doamne s-a obisnuit sa fie invocat de politicieni si folosit drept caraus de cabine de vot, iar portavocile pamantene sa intre in hora laicilor pentru a-i
