Tunisia şi Egiptul solicită României sprijin pentru construcţie instituţională şi funcţionarea statului de drept, a declarat senatorul Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, adăugând că o solicitare în acest sens a fost formulată de ambasadorii celor două ţări, relatează Mediafax.
"S-a solicitat autorităţilor de la Bucureşti, chiar dincolo de întărirea raporturilor de cooperare bilaterală şi continuarea tendinţei politice pe care am avut-o cu lumea arabă de foarte mult timp, şi un sprijin practic", a spus Cristian Diaconescu.
El a precizat că este vorba despre "expertiză în tot ceea ce înseamnă construcţie instituţională, însemnând de la instituţii legislative, Parlament, la funcţionarea statului de drept, modul de constituire a partidelor politice şi libertatea presei".
Cristian Diaconescu a făcut aceste declaraţii la finalul unei întâlniri cu mai mulţi ambasadori ai statelor arabe la Bucureşti, unde au fost prezenţi diplomaţi din Tunisia, Egipt, Irak, Qatar, Liban, Arabia Saudită.
"Se aşteaptă ca România să aibă o abordare strategică în spiritul relaţiilor parteneriale dinăuntrul UE şi NATO. Am discutat aspecte legate de procesul evolutiv care se produce astăzi în lume arabă. Este un proces încă în desfăşurare deci nu putem avea în vedere concluzii finale", a spus Diaconescu.
El a subliniat că din discuţii a reieşit faptul că se aşteaptă ca interesul României să fie concretizat printr-o prezenţă la nivel înalt în aceste state.
"Ambasadoarea statului tunisian chiar s-a întrebat de ce România, deosebindu-se de alte state europene nu este mai prezentă având în vedere fundalul extrem de bun al dialogului bilateral", a mai spus Diaconescu.
Tunisia şi Egiptul solicită României sprijin pentru construcţie instituţională şi funcţionarea statului de drept, a declarat senatorul Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, adău