Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, le-a cerut celor care au scos oameni în stradă să protesteze faţă de închiderea spitalelor să înceteze aceste manifestări, precizând că măsura închiderii unităţilor sanitare trebuia luată chiar dacă nu este populară, conform Mediafax.
"Cseke poate fi ministru azi, mâine sau poate să nu mai fie ministru, dar toţi vom fi pacienţii acestui sistem. Nu este o măsură populară, dar trebuia luată", a declarat ministrul Sănătăţii.
Pentru a demonstra că era necesar ca 67 de unităţi sanitare să fie închise, Cseke Attila a prezentat imagini cu o pacientă în vârstă, de la Centrul de Sănătate Băneasa, din judeţul Constanţa, care avusese un accident vascular cerebral şi prezenta răni profunde, până la os.
Ministrul a precizat că femeia era internată de 32 de luni în unitatea sanitară, iar răni de o asemenea gravitate puteau fi făcute în patru - şase luni de imobilizare.
"Astăzi nu vă prezint indicatori sau cifre. Vreau să vă arăt imagini pentru a vă arăta şi demonstra cum erau trataţi pacienţii în spitale. (...) Şase luni a fost imobilizată fără să-i pese cuiva. Ca bolnav cronic, trebuia internată 50 de zile. Nu doar că au ţinut-o degeaba, dar au îmbolnăvit-o şi de altceva", a declarat ministrul Cseke Attila.
"Ce ar trebui să facem cu acest sistem? Să luăm măsuri radicale sau să păstrăm asemenea cazuri? Cine îşi asumă suferinţa acestei femei? Un om responsabil trebuie să ia măsuri", a mai spus Cseke Attila, adăugând că în acest caz va fi sesizat Colegiul Medicilor şi toate instituţiile abilitate.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Constanţa, Constantin Dina, a spus că dacă femeia nu ar fi fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, nu s-ar fi aflat niciodată de modul în care era asistată.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, le-a cerut celor care au scos oameni în stradă să protestez