Deranjată de acuzaţia de furt adusă de Eleonora Cioran şi de fiul acesteia, Şerban Stavrescu, editoarea lui Cioran în Franţa, patroana editurii L'Herne, Laurence Tacou, a ieşit miercuri la înaintare cu un comunicat în care prezintă varianta personală a celor întâmplate. Astfel, Laurence Tacou a dezvăluit suma pe care i-a plătit-o Eleonorei Cioran în 2010 pentru documentele licitate la 7 aprilie la Paris, şi anume 36.000 de euro. Actul nu a fost încheiat la notariat din cauza insistenţei fiului Eleonorei Cioran de a fi semnat mai repede actul de vânzare, după cum a declarat într-un talk-show tv Gina Puică, prietena şi traducătoarea cu care colaborează Laurence Tacou. Actul fiind de fapt o înţelegere între părţi, în prezenţa a diverşi martori. La rândul ei, Eleonora Cioran confirmă că actul făcut nu s-a încheiat la notariat, dar adaugă faptul că ea a insistat asupra acestui aspect: “Am făcut o înţelegere de mână. Eu le-am rugat să chem notarul, dar ele mi-au spus că nu au timp. Le-am spus şi că asta nu e ceva legal, e numai olograf, nu are valoare. Nu, că noi ne grăbim. N-avea timp.”
Eleonora Cioran nu îşi dă seama de ce Laurence Tacou menţionează în acel comunicat că îşi rezervă dreptul de a o acţiona în judecată: “Eu nu i-am adus nici o acuză şi am dezminţit toată povestea. Un sâmbure de adevăr există însă, pentru că fiului meu i s-a părut la acel moment ceva foarte suspect. Pentru că dânsa, venind cu o prietenă, aceasta s-a dus în camera de alături şi a închis uşa. Probabil, nu ştiu, a vrut să se concentreze. Aici erau şi alte persoane, documentele erau pe masă şi ele şi-au luat ce au crezut de cuviinţă. Eu, la buna înţelegere, le-am trimis să ia ce doresc din acele documente. Dar nu am ştiut la acel moment că documentele sunt atât de apreciate.”
Laurence Tacou mai precizează în comunicatul amintit că Eleonora Cioran i-a mărturisit cum a încercat în z