În ultimele trei luni, Tonkins, celebrul coregraf american, care a lucrat cu staruri precum Janet Jackson, Prince sau Cher, s-a văzut nevoit să îndure toate ifosele şi frustrările Andreei, care, se pare, se accentuau în ciuda eforturilor lui de a aplana conflictul. Relaţia dintre ei a luat-o razna în urmă cu câteva zile, când Andreea a început să-l bârfească virulent, iar el a auzit tot.Andreea Bănică a ajuns să colaboreze cu americanul Tonkins în momentul în care a fost cooptată în juriul concursului "Next Diva" de la Euforia TV. Deşi, aparent, cei doi nu aveau nimic de împărţit, cântăreaţa şi-a surprins colegul cu atitudinea distantă, chiar agresivă, pe care a avut-o faţă de el. "Este un om cu două feţe. Acum mă trimitea să învăţ limba română ca să intru în rândul lumii, pe un ton tăios, acum îmi zâmbea şi mă invita să continuăam filmările. Am încercat să intru pe sub pielea ei în stilul meu. Îi făceam complimente şi nu primeam nici măcar mulţumiri.
Andreea are o răutate incredibilă. În momentul în care am fost anunţat că voi lucra cu ea, mai mulţi dansatori m-au avertizat că voi avea de tras. Nu am înţeles ce voiau să spună decât după ce am început colaborarea", ne-a mărturisit Tonkins. Coregraful, care a avut de-a face cu celebrităţi de talie internaţională, s-a lovit de toanele româncei. Acesta povesteşte că Andreea îi întorcea spatele atunci când îi vorbea sau îl privea cu furie nejustificată şi nici profesional nu a dat dovadă de prea multă corectitudine.
"A părtinit în mod evident o concurentă, pe care, nu mai am dubii că o cunoştea de dinainte de concurs. O vota ostentativ şi făcea eforturi să ne influenţeze şi pe noi, spunându-ne că este cea mai bună." Toate şicanele şi refuzul Andreei de a face colaborarea să meargă nu aveau cum să ducă la ceva bun. Tensiunile s-au acumulat şi buba a explodat în urmă cu câteva zile, culmea!, în ultim