Capitolul 6: Coate-goale, maţe-fripte

Mie mi-a plăcut la revoluţie. A fost frumos.

În dimineaţa aceea, una cu vălătuci de ceaţă care lăsau scame reci şi umede pe crengi, pe garduri, pe haine, am ieşit din bârlog cam dezbrăcat. Nu aveam îmbrăcăminte potrivită pentru iarnă. Ţineam cam greu pasul cu moda. Era aproape sfârşitul lui decembrie, dar eu rămăsesem tot la colecţia de toamnă. N-aveam căciulă, gecuţa mea de fâş era cam descusută pe la subsuori şi vântul o umfla ca pe cimpoi, bocancii aveau vedere la pavaj, puteam să culeg chiştoace cu degetele de la picioare. Dar parcă nici chiştoace nu se mai găseau ca altădată. Chiar şi „Bucegi”, „Carpaţi” sau „Mărăşeşti”, ţigări ieftine, în care găseai, pe lângă tutun, şi capete de sfoară, aşchii, melană, se dădeau pe sub mână. Erau fumate până la unghii. Când am ieşit în oraş, pe la şase dimineaţa, arătam ca în cântecelul ăla: „Iese dracul dintr-o bortă, c-un papuc şi c-o ciubotă”. Îmi era aşa de frig, încât nici nu mai simţeam foamea.

Am luat-o în pas alergător spre gară. Acolo era o autoservire, deschisă de la şase, unde puteam cel puţin să mă încălzesc. Salonul nu era încălzit, ca mai toate restaurantele din Botoşani. Poate că şi în alte părţi prin ţară era la fel, dar eu de Botoşani vorbesc fiindcă eram acolo şi am văzut cu ochii mei. Caloriferele erau reci, pe geamuri strălucea gheaţa. Dar dacă te plimbai de-a lungul liniei de autoservire, venea puţină căldură de la galantare. Şefa autoservirii, tovarăşa Iliescu, făcea ea ce făcea şi avea tot timpul cambuza burduşită cu de toate. Miliţienii, procurorii, activiştii intrau prin spate şi ieşeau crăcănaţi de sarsanale cu măsline, salam, brânză, cafea. Şi totul mergea bine, toată lumea era mulţumită. Mereu era aglomeraţie la autoservire. Gara şi autogara vărsau în restaurant un torent continuu de clientelă pestriţă şi înfometată. Se mai încălzea oleacă