Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transplant de rinichi între soţie şi soţ

Publicat in Adevarul, joi 14 aprilie 2011 ·

O femeie de 35 de ani şi-a salvat soţul de la dializă şi i-a donat rinichiul drept. O compatibilitate imunologică şi morfologică bună între soţi se întâlneşte foarte rar. De altfel, o persoană are şanse de 1 la 16 milioane să găsească un donator.

Familia Ion trăieşte în Călăraşi. Sunt căsătoriţi de şapte ani. Problemele de sănătate au apărut în urmă cu trei ani, când soţul s-a îmbolnăvit de rinichi. Cu toate îngrijirile medicale, boala a evoluat, iar soţul a ajuns la insuficienţă renală decompensată. În luna ianuarie a acestui an, bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost nevoit să treacă pe dializă. O şansă pentru el era găsirea unui donator de rinichi. Norocul bărbatului a fost că, după ce el şi soţia de 35 de ani şi-au făcut analizele, au aflat că sunt compatibili.

Compatibilitate mare

Medicii de la Fundeni spun că între cei doi pacienţi există o compatibilitate imunologică şi morfologică în proporţie de 66%, ceea ce a permis transplantul. Femeia i-a donat soţului său rinichiul drept. „Vorbim despre un caz spectaculos. Între cei doi parteneri de viaţă există acea compatibilitate care a permis efectuarea unei astfel de intervenţii chirurgicale", a spus prof. dr. Ionel Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal Fundeni.

El a mai spus că din iunie 1997 şi până în prezent, la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal Fundeni s-a realizat un număr record de transplanturi, peste 1.200, din care 80% cu rinichi de la donatori în viaţă şi 20 % cu rinichi de la donatori în moarte cerebrală. Dar numai trei astfel de donaţii au avut loc între soţi: două în care erau donatori bărbaţii şi una în care donatoare era femeia. „Pacienţii, atât donatoarea, cât şi soţul ei, sunt bine. Rinichiul transplantat şi-a reluat imediat funcţia şi a produs urină. Pacientul va sta două săptămâni în spital sub obs

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 30 minute
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 6 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 3 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°