Runda a doua de licitaţii pentru sectoarele de plajă din staţiunea Mamaia s-a încheiat cu happy-end pentru SC Mamaia SA, chiar dacă societatea descalificată în primă fază a fost eliminată şi a doua oară. Nu este însă nici o problemă pentru că, în afară de SC Mamaia SA, în competiţia pentru aceeaşi suprafaţă de plajă s-a înscris şi SC Litoral SA, care a şi câştigat. Pentru cei care nu ştiu, ambele societăţi au acelaşi acţionar majoritar - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Suprafaţa de plajă pentru care s-a agitat societatea condusă de Corina Gheorghe se află în dreptul hotelului Mamaia din staţiunea cu acelaşi nume. Facem însă o scurtă recapitulare a evenimentelor: în martie, a avut loc prima rundă a licitaţiilor. Pentru sectorul la care ne referim - Mamaia V, subsector 2, prima rundă a licitaţiei a avut loc în martie, când au participat SC Mamaia SA şi SC Romned în asociere cu doi hotelieri. Mamaia SA a fost respinsă la acea dată, pe motiv că societatea are datorii la stat, iar câştigător a fost desemnat Romned. În acel moment, directorul general al societăţii, Corina Gheorghe, declara că a fost eliminată din competiţie pe nedrept, întrucât a ataşat la dosarul de participare un document prin care demonstra că există o acţiune în instanţă prin care este contestată datoria. În plus, Mamaia SA a contestat imediat rezultatul licitaţiei, transmiţându-i lui Marian Mitrea, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), mai multe documente prin care erau solicitate explicaţii. După analizarea contestaţiei, comisia ABADL a concluzionat, în data de 29 martie a.c., că a gafat. Instituţia lui Mitrea nu dă dreptate însă societăţii Mamaia SA, în schimb, realizează că şi unul dintre asociaţii Romned (firma lui Sorin Greavu) are probleme cu ceva datorii la stat. „Comisia de evaluare a procedat în mod corect la excluderea din procedură a ofer