Bercea Mondial a fost trimis în judecată, joi, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri, instigare la mărturie mincinoasă şi port de cuţit, în acelaşi dosar fiind deferiţi justiţiei şi fiul său, Florin Anghel, zis "Ambasador", şi soţia sa, Fănica Anghel, zisă "Stela.
Potrivit unui comunicat remis de Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus, joi, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondialul, sub acuzaţia de tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.
De asemenea, a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, zis "Ambasador", pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi Fănica Anghel, zisă "Stela", pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.
Din probele strânse de procurori a reieşit că, în seara zilei de 17 februarie 2011, partea vătămată se afla împreună cu alte persoane într-un bar situat într-un imobil care îi aparţinea lui Bercea Mondial, din localitatea Drăgăneşti Olt.
Ştiind că partea vătămată era în barul respectiv şi, pe fondul unor relaţii conflictuale mai vechi cu familia acesteia, Bercea Mondial, înarmat cu un cuţit şi un topor, şi însoţit de fiul său Florin Anghel, s-a deplasat la localul respectiv şi în urma unor altercaţii verbale între aceştia, Bercea l-a lovit cu cuţitul în cutia toracită.
Partea vătămat