Firmele care au construit complexe comerciale, rezidenţiale sau depozite în Oradea, investind mai mult de jumătate de milion de euro, sunt scutite de impozite pe clădiri şi terenuri sau plătesc impozite reduse. Printre „protejaţii” primăriei se numără firmele Selina, Master, Vandana, Cetatea Nouă, Omilos, Proges, Plastor şi Pelican.
Municipalitatea orădeană stimulează investiţiile de natura clădirilor cu valoare de peste 500.000 euro, printr-un set de facilităţi fiscale constând în reducerea sau scutirea impozitului pe cladiri şi terenuri. „În anul 2011 s-au acordat facilităţi de aceasta natură de peste 2.480.000 lei, pentru 19 societăţi comerciale care au realizat investiţii în perioada 2008-2011, în valoare de peste 474.000.000 lei", a spus Mirela Macra, consilier în cadrul biroului de presă al Primăriei Oradea.
Cu cât mai mulţi angajaţi, cu atât mai mare reducerea
Mecanismul de stimulare al investitorilor constă în reducerea graduală a impozitului, (pentru investiţii din domeniile producţie, servicii şi comerţ) pentru o perioadă de până la 5 ani, în funcţie de valoarea investiţiei, numărul de angajaţi, profilul de activitate, zona fiscală şi/sau scutirea de impozit pentru o perioadă de până la 3 ani în cazul investiţiilor în construcţii de locuinţe, ajutorul de stat astfel acordat fiind de maximum 200.000 Euro pentru fiecare investitor (pentru un interval de 3 ani scutirea de impozit poate să fie de maximum 200.000 Euro).
Sprijin pe timp de criză
La solicitarea reprezentanţilor mediului de afaceri local, cota de impozitare a clădirilor a fost redusa de la 1,6% (în anul 2008) la 1,1% (în anul 2011), autorităţile locale sprijinind astfel activitatea agenţilor economici în perioada crizei economice.
Lista firmelor sprijinite de municipalitate
1. SC GRANDHILL EXIM SRL SPAŢIU COMERCIAL
2. SC PLASTOR SA DEPOZIT MAT.