Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paris: Cinci morţi şi 57 de răniţi într-un incendiu

Publicat in Romania Libera, joi 14 aprilie 2011 ·

Cinci persoane au murit, şase au fost grav rănite şi 51 au răni mai uşoare în urma unui incendiu care a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi în casa scărilor unui imobil situat în arondismentul al XX-lea al Parisului, relatează presa locală, informează NewsIn.

Patru dintre persoanele care au decedat s-au aruncat de la fereastră pentru a scăpa de flăcări. Al cincilea mort a fost găsit carbonizat la unul dintre etajele imobilului cu cinci etaje situat în cartierul muncitoresc Ménilmontant, unul dintre cele mai populate din Paris, unde locuinţele sunt supraocupate.

Printre răniţi figurează doi pompieri şi şase copii, dar viaţa nu le este în pericol. Unul dintre pompieri a căzut de pe scară după ce s-a electrocutat.

Focul, violent, a cuprins casa scărilor în jurul orei 3.00, din cauze încă nedeterminate. Imobilul, care adăpostea apartamente de locuit, dar şi atelierele unor artişti, era proprietate privată. Focul s-a propagat rapid în clădirea situată într-un spaţiu cu acces dificil. Deşi imobilul nu era vechi, ar fi avut scări de lemn învechite.

Circa 300 de pompieri au luptat timp de două ore cu flăcările pentru a evita propagarea lor la clădirile învecinate, situate foarte aproape.

Bilanţul victimelor ar putea creşte, pentru că multe persoane au fost surprinse în somn de sinistru.

Primarul Parisului, Bertrand Delanoë, a vizitat joi dimineaţa locul incendiului. El a comunicat ulterior că, deşi "modest", imobilul "nu prezenta semne de insalubritate", iar o anchetă judiciară urmează să stabilească originea incendiului.

Cinci persoane au murit, şase au fost grav rănite şi 51 au răni mai uşoare în urma unui incendiu care a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi în casa scărilor unui imobil situat în arondismentul al XX-lea al Parisului, relatează presa locală, informează NewsIn.

Patru dintre persoanele care au decedat s-au

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 52 minute
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 12 minute
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum 17 minute
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum o ora
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Arad: Două femei, suspectate că au exercitat profesia de medic stomatolog fără a fi autorizate şi au decontat servicii medicale de aproximativ 110.000 de lei/ Percheziţii, la domiciliul şi la cabinetul lor

News.ro acum 24 minute
Două femei din Arad sunt cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea o autorizare în acest sens şi fără a înştiinţa pacienţii. Ele au

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°