Ultima operă în limba română a lui Cioran

Centenarul naşterii lui Cioran e sărbătorit cum se cuvine în Franţa, chiar dacă placa memorială continuă să lipsească de pe clădirea din 21, rue de l’Odéon din Paris şi păcatele tinereţelor filosofului născut la Răşinari în 8 aprilie 1911 n-au fost uitate. România a contribuit şi ea la sărbătorire cu seminarul moderat de Horia-Roman Patapievici la Salon du Livre. Mai multe culegeri de scrisori şi eseuri au văzut lumina tiparului în timpul din urmă. Simone Baulez, anticar de meserie, a câştigat prin proces proprietatea a 35 de caiete manuscrise ale lui Cioran pe care le-a descoperit în pivniţa casei şi pe care specialiştii le-au considerat maculatură. Valoarea lor s-a estimat la 100.000 de euro. Cea mai interesantă publica- ţie este aceea de la L’Herne: al doilea volum din Breviarul celor învinşi, ultima operă în limba română a lui Cioran, descoperită după moartea lui, inedită, tradusă abia acum în franceză şi pe care autorul o dorea distrusă. Cel puţin aşa îi cerea fratelui său, care o transcrisese de pe un manuscris greu lizibil, într-o scrisoare din 1975. „E ruşinos de lirică şi francamente demodată ca ton. Te sfătuiesc s-o distrugi. E ceea ce am de gând să fac cu toate manuscrisele mele româneşti. Nu trebuie să rămână nici o urmă din toate astea.” Sunt cuvintele lui Cioran, pe care le reproducem după numărul din 31 martie al revistei „Le Point”.

Cuvintele vieţii mele

Aşa se intitulează volumul de memorii publicat la Albin Michel luna aceasta de Bernard Pivot. Fostul director al revistei „Lire” şi moderator al celei mai urmărite emisiuni culturale da la televiziunea franceză, „Apostrophes”, îşi povesteşte viaţa în cuvinte alese cu grijă, deşi fără mare talent literar. Cititorul excepţional care a fost Pivot nu este şi un scriitor pe măsură. Ceea ce i-a hotărît, într-un fel soart