Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premii de 100.000 de dolari la BCR Open România Ladies 2011

Publicat in Adevarul, vineri 15 aprilie 2011 ·

Turneul BCR Open România Ladies 2011, programat în perioada 18-24 iulie la Academia de Tenis Herăstrău din Bucureşti, va avea premii totale în valoare de 100.000 de dolari, iar federaţia română speră ca de anul viitor competiţia să fie înscrisă în calendarul WTA.

Câştigătoarea probei de simplu va încasa 14.880 dolari şi 150 puncte WTA, finalista 7.936 dolari şi 110 puncte WTA, iar semifinalistele câte 4.340 dolari şi 80 de puncte WTA. Tabloul principal al probei de simplu va avea 32 de locuri, 24 jucătoare urmând să fie acceptate direct, 4 vor veni din calificări, iar alte 4 vor beneficia de wild card-uri.

Turneul va avea şi o probă de dublu, pe al cărei tablou principal figurează 16 locuri, organizatorii acordând trei wild card-uri.

Preşedintele Federaţiei Române de tenis, Ruxandra Dragomir, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că speră ca la turneul ITF să participe măcar două dintre cele patru jucătoare care ne reprezintă în top 100 WTA. "Ne putem mândri acum cu patru sportive în primele 100 de jucătoare în clasamentul mondial, e vorba despre Alexandra Dulgheru, Simona Halep, Monica Niculescu şi Irina Begu. Sper ca cel puţin două dintre jucătoarele noastre din prima sută şi toate cele clasate până la locul 200 WTA să participe la BCR Open România. Împreună cu partenerul oficial am decis ca anul acesta turneul este mai potrivit să se desfăşoare la Academia de Tenis Herăstrău. Trebuie să arătăm că există mai multe locuri unde se poate juca tenis", a explicat preşedinele FRT.

Federaţia Română de Tenis a făcut toate formalităţile pentru ca din 2012 BCR Open România să devină primul turneu WTA din România, a anunţat Ruxandra Dragomir. "Strategia pentru anul 2011 în parteneriatul cu BCR se va modifica prin îndreptarea atenţiei către tenisul feminin şi prin organizarea celui mai mare turneu de tenis feminin organizat până acum în România. F

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 6 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 2 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 3 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum o ora
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 3 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 8 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 6 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 6 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 3 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°