Cum este cu putinţă actul vederii? Este una din întrebările de la care porneşte cercetătoarea Anca Vasiliu într-o carte de un nivel ştiinţific şi filozofic rareori întâlnit în cazul autorilor români contemporani: "Despre diafan" (Ed. Polirom, 2010). Conform lui Aristotel, pentru ca lumea să poată fi văzută aşa cum există, alături de lumină şi "solid", mai este nevoie de "ceva", mai este "diafanul". Diafanul este acel ceva care leagă lucrurile şi le "deschide", integrându-le lumii şi făcându-le accesibile lumii. "Diafanul nu este nimic prin el însuşi, fiind în schimb prezent în fiece lucru la contactul exterior pe care îl determină, şi în orice articulaţie extrinsecă, în orice ieşire din sine, pe scurt, în dialogul şi alteritatea instituită de vedere şi de gândire" (p. 320) precizează Anca Vasiliu. După ce trece în revistă analiza istorică a doctrinelor, estetica, multitudinea de sensuri ale cuvântului "diafan", rezultă, aşa cum subliniază profesorul Jean Jolivet, autorul prefeţei, "o reflecţie despre sensul teoretic şi spiritual al icoanei"...

Anca Vasiliu este astăzi cercetător şi profesor la Sorbona. După ce a fost cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, Anca Vasiliu s-a stabilit din 1990 la Paris, unde a publicat câteva volume pe aceeaşi temă - imaginea - la prestigioase edituri. Timp de doisprezece ani a activat ca cercetător la Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (C.N.C.S.). În 1998 a publicat unul dintre cele mai importante albume despre frescele moldoveneşti: "Architectures de l' image. Monasteres de Moldavie, XIV - XVI siecles" (co-editori: Paris-Mediterranee şi Jaca Book, Paris, Milano, 1998, volum tradus în italiană şi germană). Actualmente este cercetător principal şi conducător de lucrări în cadrul unei unităţi afiliate Facultăţii de Filosofie a Universităţii Paris IV Sorbonne (Centre Léon Robin de recherches en phi