Una dintre prejudecăţile ce stau la baza sistemului fiscal românesc (dar nu numai a lui) este că activitatea de contabilitate din cadrul societăţilor comerciale se organizează în interesul statului. Este total greşit. Contabilitatea trebuie să servească, în primul rând, agentului economic. Ea este instrumentul care îl ajută în buna gestionare a afacerii, în atingerea scopul: vânzarea produselor sau serviciilor pe piaţă şi obţinerea unui profit cât mai mare.
Satisfacerea intereselor sta-tului este subsidiară. Taxele şi impozitele nu pot fi achitate, dacă agentul economic nu îşi îndeplineşte scopul. Statul a deturnat contabilitatea firmelor de la rolul său fundamental, aservindu-şi-o. A obligat-o să se complice, să se birocratizeze, să devină un scrib care ţine evidenţa zecilor de taxe, impozite, contribuţii şi tarife percepute de stat.
Sistemul contabil actual este extrem de greoi şi foarte costisitor. La nivel naţional, sute de mii de contabili şi economişti sunt mobilizaţi pentru a plimba datele financiar-contabile prin circa 400 de conturi, pentru a produce, lună de lună, mii de tone de evidenţe, rapoarte, note de justificare, declaraţii, borderouri, balanţe. E o producţie care nu hrăneşte pe nimeni, şi nu ţine de cald nimănui. E o risipă imensă de resurse materiale şi umane, pe care în ultimă instanţă o suportă consumatorul final.
Uite că se poate mai simplu!
Miercuri, 13 aprilie, Guvernul Boc a produs o primă fisură în această prejudecată istorică, modificând Legea contabilităţii nr. 82/1991. Printr-o ordonanţă de urgenţă, el a introdus un sistem simplificat de contabilitate pentru firmele care au o cifră de afaceri de până la 35.000 de euro şi active în valoare de până la 35.000 euro, înregistrate până la 31 decembrie anul precedent.
Acestea vor întocmi, pe viitor, două situaţii financiare în loc de cinci, un bilanţ şi un cont