Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARTE VIZUALE. Gorduz – de la idee la „arătare“

Publicat in Observator Cultural, vineri 15 aprilie 2011 ·

Sîmbătă, 9 aprilie 2011, a avut loc, la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti“ Mogoşoaia, lansarea cărţii-catalog Gorduz/ De la idee la arătare/ 7 lecţii de a face artă comentate de Sorin Dumitrescu. Ieşit de sub tipar încă din 2010, aflat deja în rafturile unor librării, catalogul a cunoscut lansarea, în adevăratul sens al termenului, cu ocazia menţionată, prin care a fost marcată şi apropiata închidere a expoziţiei Gorduz (de la aceleaşi „Palate Brâncoveneşti“). Este vorba despre un dublu eveniment cultural: pe de o parte, au fost puse în circulaţie un fond de fotografie (al lucrărilor, de atelier sau din cîteva arhive personale – la cea mai bună calitate grafică posibilă) şi documente care dezvăluie o perspectivă mai puţin cunoscută a vieţii şi operei marelui artist Vasile Gorduz (1931 – 2008). Pe de altă parte, avem de-a face cu un efort conjugat al unor importanţi prieteni ai artistului şi ai artei în general. Documentele provin din arhivele Silvia Radu, Fundaţia Anastasia, Mihai Oroveanu, Paul Neagu, Peter Iacobi, Cătălin Maier, Mugur Nazarie, Virgil Scripcaru. Fotografiile lucrărilor au fost realizate de Mona Caraman şi Marius Caraman, iar designul grafic şi computerizat îi aparţine Mihaelei Şchiopu. Director de ediţie este Doina Dumitrescu, iar conceptul editorial şi viziunea grafică au fost semnate de Sorin Dumitrescu. Creaţia lui Vasile Gorduz poate fi „citită“ prin prisma a patru repere (cardinale): Constantin Brâncuşi, Alberto Giacometti, Gheorghe Anghel şi Lucian Murnu. Artistul era de părere că ideea (unei sculpturi) transcende mijloacele tehnice sau teoretice care stau la baza realizării. Semnatarul acestor rînduri înţelege prin acest „crez artistic“ o diso-ciere între voinţă artistică şi persuasiune. După cum există o aşa-zisă „muzică a ochilor“ – rezultat direct al părţii musculare dezvoltate de interpreţi în actul citirii partiturilor, lega

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum o ora
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 2 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Kievul acuză forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean

G4Media acum 59 minute
Procurorul general al Ucrainei a acuzat marţi forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean în regiunea Doneţk, în apropierea frontului de est, denunţând o crimă de război, relatează AFP, citată de Agerpres. „Am primit informaţii potrivit căro

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 4 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 4 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 2 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum o ora
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum o ora
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Vremea

București
acum

30°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°