Am dat în urmă cu câţiva ani în The Sunday Times peste o frază care m-a uimit şi m-a pus pe căutări: "Iubitorii de carte ar trebui nu numai să-l admire pe Alberto Manguel, ci şi să-l invidieze." M-am străduit să aflu cine este cel pe care ar trebui să-l invidiez şi ce-a făcut el. De curând, am deschis o traducere apărută la Editura Nemira a uneia dintre cărţile celebre scrise de Alberto Manguel, am răsfoit-o, apoi am devorat-o şi, în cele din urmă, am înţeles entuziasmul cronicarului de la Sunday Times.
Alberto Manguel, născut în 1948, este un scriitor, traducător şi editor canadiano-argentinian. A publicat un "Dicţionar al locurilor imaginare", o "Istorie a cititului", dar este celebru şi pentru mai multe antologii şi mai ales pentru această "Bibliotecă a nopţii", transpusă în româneşte de Anca Stoiculescu. În anul 2000 a cumpărat o casă parohială în Franţa, pe care a renovat-o şi a amenajat-o şi în care şi-a făcut o bibliotecă de... 30.000 de cărţi!
"Iubirea faţă de biblioteci, spune Manguel, ca mai toate iubirile, trebuie învăţată. Niciun om, păşind pentru întâia oară într-o încăpere confecţionată din cărţi, nu va şti, instinctiv, cum să se poarte, ce anume trebuie să facă, ce i se îngăduieşte, ce i se permite. Poţi fi cuprins de groază - observând grămezile de cărţi şi vastitatea spaţiului, simţindu-te batjocorit de prezenţa a tot ceea ce nu ştii, uitându-te în jur - şi rămăşiţele acestui sentiment pot să nu piară niciodată."
Dintre cărţi, Alberto Manguel nu-şi ascunde optimismul. Întrebat (la scurtă vreme după apariţia cărţii despre care vorbim în acest număr) despre viitorul cărţii, a răspuns fără înconjur: "Nu cred că va dispărea cartea din hârtie şi cereneală, atâta vreme cât lăsăm tehnologiile să coexiste. Ideea că ceva trebuie să înlocuiască altceva doar pentru că acesta din urmă e nou nu se susţine - nu s-a întâmplat în cazul fotografie