Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Şpăgarii stingeau becul să numere „tradiţia“ la Albiţa

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 aprilie 2011 ·

Procurorii au stabilit în detaliu cum luau mită poliţiştii de frontieră de la vama cu Republica Moldova. Aceştia şi-ar fi sporit veniturile din noiembrie 2010 până în ianuarie 2011 cu 2,16 milioane de lei.Cei 47 de angajaţi ai punctului de trecere a frontierei acuzaţi de luare de mită vor fi judecaţi la Iaşi. Procesul începe luni, 18 aprilie.

Poliţiştii de la Albiţa stingeau lumina înainte să numere şpaga făcută pe o tură. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bucureşti, care au trimis ieri în judecată 47 de angajaţi ai punctului vamal, relatează în amănunt, în cele 133 de pagini ale rechizitoriului, modul de operare al poliţiştilor corupţi.

Lotul şpăgarilor, în frunte cu Daniel Corban, şeful Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Albiţa, au reuşit să adune din noiembrie 2010 până în ianuarie 2011 aproximativ 2,16 milioane de lei din mită plus alte bunuri.

Mită împărţită ierarhic

Agenţii care adunau banii erau extrem de precauţi. Primeau bancnotele în palmă sau în paşaport. Mita era ascunsă în buzunarele uniformelor, în maşinile personale sau în locuri speciale din tonete (coş de gunoi, sertare, deasupra uşii).

Citiţi şi:

Lista poliţiştilor de la Albiţa acuzaţi de luare de mită

Vaslui: Unii polițiști de frontieră au luat mită și de 20 de ori pe o tură

Poliţiştii primeau lei, dar şi euro sau dolari. Agenţii îi numărau pe întuneric, iar la sfârşitul turei erau adunaţi de şefii de grupă şi împărţiţi ierarhic. Din suma totală, 20% le rămânea agenţilor, iar 80% erau puşi deoparte pentru şefii ierarhici: şef de tură, şef de punct, şefi de sector.

„«Tariful» era cunoscut de cei care oferă mită: 5-10 lei pentru situaţiile obişnuite (cum ar fi doar pentru simpla aplicare a ştampilei), şi aproximativ 10-100 de euro sau 50-200 de lei în cazul unor situaţii speciale în care «tariful» creşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum o ora
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum o ora
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°