Preşedintele Traian Băsescu a semnat decizia de numire a deputatului Valeriu Steriu în funcţia de preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, anterior funcţia aparţinând lui Dacian Cioloş şi Mihail Dumitru, foşti miniştri ai Agriculturii, potrivit Mediafax.
Preşedintele a semnat, potrivit unor surse parlamentare, decizia de numire a lui Steriu în această săptămână. Valeriu Steriu este deputat de Olt, ales din partea alianţei PSD-PC, iar din februarie 2010 s-a înscris în UNPR.
Şeful statului a semnat, în iulie, 2009 Decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Până acum nu a fost făcut public niciun raport al acestei comisii. Iniţial, comisia a fost condusă de Dacian Cioloş, fost ministru al Agriculturii, în prezent comisar european al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, apoi de Mihail Dumitru, fost ministru al Agriculturii, în prezent director în Comisia Europeană.
Prima întrunire a Comisiei a avut loc pe 6 iulie 2009, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Băsescu. Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale din iulie 2009, Comisia avea ca obiectiv elaborarea unor documente pentru orientarea strategiei şi politicilor publice pentru dezvoltarea agriculturii pe termen lung (la orizontul anilor 2020-2025), planurilor de acţiune pe temen mediu (până în anul 2014) şi pe termen scurt (care să fie aplicate în anul 2010), precum şi poziţiei României privind viitorul Politicii Agricole Comune.
Printre membrii comisiei se află Cristian Hera, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, membru al Academiei Române, Ioan Păun Otiman, secretar general al Academiei Române, director al Institutului de Economie Agrară, profesor Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Timişoara (U