Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim – Floriile – deschide ciclul sărbtorilor pascale şi ne aduce aminte de sosirea triumfală a Mântuitorului la Ierusalim. Sărbătorită în fiecare an cu o săptămână înainte de Paşti, se mai numeşte Duminica Stâlpărilor.
Intrarea Domnului în Ierusalim este prăznuită în cea de-a şasea duminică din Postul Mare. După învierea minunată a lui Lazăr – cel mort de patru zile – readucere la viaţă petrecută în sâmbăta dinaintea Floriilor, inamicii declaraţi ai lui Hristos au hotărât să-L captureze pe Iisus. „Arhiereii şi fariseii dăduseră porunci că, dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă” (Ioan 11, 57). Însoţit de Apostoli, Mântuitorul s-a retras o vreme în cetatea Efraim, aşteptând venirea Paştilor, cele din urmă Paşti pe care le-a prăznuit în zilele petrecerii Sale în trup. A luat apoi hotărârea să meargă la Ierusalim. Lângă Muntele Măslinilor, Mântuitorul a trimis doi dintre ucenicii Săi să-I aducă din satul numit Betfaghe mânzul unei asine pe care nimeni nu şezuse vreodată. „Iisus a preferat asinul, simbolul blândeţii şi al păcii, în locul cailor războinici”, spune PS Calinic Botoşăneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor în volumul „Triodul – Golgota pocăinţei”. „Şi «mulţime multă care venise la praznic, auzind că Iisus vine la Ierusalim» (Ioan 12,12), (...) îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri de finic, semne ale biruinţei vieţii asupra morţii, pe care le aruncau la picioarele Lui (Marcu 11,8). (...) Pe vremea aceea, palmierul (finicul) era un fel de drapel al poporului ales. Cât priveşte gesturile lor, erau specifice tradiţiei iudaice (I Macabei 13, 51). Înţelesul duhovnicesc al stâlpărilor (ramuri de salcie binecuvântate care se împart ortodocşilor la biserică – n.n.) este surprins în mărimurile Utreniei Duminicii Floriilor: «Veniţi şi voi cu p
