Iată-ne ieşiţi din criză. Cel puţin aşa pretind cei ce ne conduc, vremelnic, dar de ceva vreme (de prea multă vreme). Sigur, asta se întâmplă doar în gândirea lor. Noi, muritori de rând, dar vieţuitori în economia reală, credem că ieşirea din criză este încă departe, şi în ciuda cunoştinţelor economice, discutabile de altfel, ale tandemului Băsescu – Boc, nu depinde numai de performanţele economice şi bugetare ale României. În măsură determinată, reconstrucţia ţării depinde de imaginea pe care România o va prezenta în faţa pieţelor internaţionale de capital care vor finanţa reconstrucţia post criză. Competiţia se anunţă dură, în condiţiile în care pieţele finaciare tradiţionale au fost serios răvăşite de criză, Japonia a fost lovită de un dezastru natural fără precedent, şeicii petro-dolarilor au serioase probleme cu aceste mici neplăceri ale lumii moderne care sunt mişcările revoluţionare, iar carnetul de bal al Chinei este deja plin cu nume de ţări care s-au mişcat cu mai mult talent pe această piaţă.

Cu ce argumente vine România în acestă competiţie? Pe plan politic suntem izolaţi. La reuniunile internaţionale preşedintele ţării e ocolit de liderii lumii ca un ciumat, avem o relaţie tensionată cu Rusia şi Ucraina, şi am reuşit performanţa de a strica relaţia cu Franţa, singura putere europeană care de 150 de ani ne-a ţinut partea. Avem o capacitate jenantă de absorbţie a fondurilor europene, iar birocraţia şi corupţia din administraţie sunt considerate cele mai supărătoare din Uniunea Europeană. Pierdem în lanţ procese la Curtea Europeană pe tema respectării dreptului la proprietate, iar conflictul dintre putere şi opoziţie face de multe ori deliciul presei din lumea largă. Nu am reuşit să înbunătăţim infrastructura de transport, iar de autostrăzi mai bine să nu vorbim.

Încercând să analizez obiectiv imaginea pe care o oferim unui străin, unui poten