Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut, vineri, în baza rezultatelor raportate de companii precum "Nestlé" SA sau "Syngenta" AG. O influenţă pozitivă a avut-o şi anunţul privind încrederea consumatorilor din SUA.
Titlurile "Nestlé", cea mai mare companie din sectorul alimentar mondial, au urcat cu 2,4%, la 54,50 franci elveţieni. Acţiunile "Syngenta" AG, cel mai mare producător mondial de chimicale pentru agricultură, au crescut cu 0,7%, la 304,80 franci.
Acţiunile "Novartis" AG, cu activităţi în domeniul îngrijirii sănătăţii, au câştigat 0,7%, ajungând la 50,05 franci. "Royal Bank of Scotland Group" Plc îndeamnă la cumpărarea de titluri aparţinând companiilor din acest sector.
Acţiunile "Sanofi-Aventis" SA, cel mai mare producător de medicamente din Franţa, au crescut cu 1,3%, la 51,86 euro. Titlurile companiei germane "Bayer" AG au consemnat un avans de 0,4%, la 55,44 euro.
Indicele SWISS MARKET al pieţei din Zürich a crescut cu 0,7%, la 6.400,26 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,1%, la 3.974,48, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,4%, la 7.178,29.
În SUA, pieţele au urcat în baza datelor economice pozitive anunţate de autorităţi.
Titlurile "General Electric" Co., producător industrial, au crescut cu 0,2%, la 20,04 dolari. Acţiunile lanţului de magazine "Sears Holdings" Corp. au urcat cu 0,3%, la 78,49 dolari.
Acţiunile "Exxon Mobil" Corp., cea mai mare societate petrolieră americană, au câştigat 1%, ajungând la 84,29 dolari.
Indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,4%, la 1.319,68 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,5%, la 12.341,80, Nasdaq Composite - cu 0,2%, la 2.764,65.
În Asia, acţiunile au scăzut, vineri, după ce China a anunţat o inflaţie pes-te aşteptări pentru luna martie, alimentând speculaţiile privind înăs-prirea politicii monetare.
Titlurile "China Resou