Potriivit datelor Serviciului Stării Civile, Popa și Popescu sunt cele mai frecvente nume de familie ale hunedorenilor. Și numele care se termină în "escu" au o pondere mare în ceea ce privește numele de familie cu care se identifică hunedorenii
Dacă Popa este cel mai des întâlnit nume printre hunedoreni, urmat de ,,fratele" Popescu, în buletinele unora dintre ei există însă şi nume cel puţin ciudate.
În timp ce unii se recomandă Cotoi şi Buboi, alţii sunt Pişel sau Curuţ. O parte dintre hunedorenii care nu-şi apreciază propriul nume au găsit soluţia: schimbarea numelui pe cale admistrativă. Potrivit datelor Serviciului Stării Civile, de la începutul anului până în prezent, trei hunedoreni au solicitat schimbarea numelui sau prenumelui, fie pentru că acestea reprezintă expresii indecente, fie pentru că, în urma unui divorţ, vor să revină la numele dinaintea căsătoriei.
În 2010, în aceeaşi situaţie s-au găsit circa zece hunedoreni.
În municipiul Hunedoara, numărul acestora este ceva mai mare, întrucât pe anul în curs deja au fost soluţionate favorabil aproximativ zece cereri de schimbare de nume şi prenume, în timp ce anul trecut au existat 15 asemenea cazuri.
În timp ce unii aşteaptă cu nerăbdare să poarte un alt prenume, alţii se mândresc cu numele mai puţin obişnuite pe care le poartă. Doamna Cioară din Deva nu are absolut nicio problemă că se numeşte astfel. ,,Mi-am iubit atât de mult soţul încât am vrut să-i fiu aproape întru-totul, inclusiv cu numele. Când ne-am căsătorit, m-a întrebat dacă vreau sau nu să-i port numele. Oricum, eu sunt de loc din Bihor, iar acolo numele de Cioară este des întâlnit”, a precizat Maria Cioară din reşedinţa de judeţ.
Într-o situaţie asemănătoare se află şi domnişoara Sida. ,,Moştenesc acest nume de la străbunicul, iar pe vremea când el trăia nu exista maladia numită SIDA. Chiar dacă au mai existat