Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promovarea turismului românesc prin programul "Paștele în Bucovina"

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a participat astăzi, 16 aprilie a.c., la o emisiune transmisă în direct de canalul public de televiziune, „Ne vedem la TVR", care precede lansarea programului de promovare turistică „Paştele în Bucovina", finanţat din fonduri europene. Programul „Paştele în Bucovina" se desfăşoară între 17 şi 26 aprilie şi constă în mai multe evenimente destinate turiştilor români şi de peste hotare. „De Florii în Bucovina" va marca debutul programului şi cuprinde, printre altele, Târgul de Paşti, o expoziţie gastronomică, precum şi mai multe concerte de muzică tradițională. „Săptămâna patimilor" va debuta cu pictarea Oului Uriaş, amplasat în Muzeul Satului Bucovinean, şi continuă cu Drumul Ouălor Încondeiate şi Focul din Joia Mare. Sâmbătă seară, „Veniţi de luaţi lumină în Bucovina" este evenimentul aducerii Luminii Sfinte, direct de la Mormântul Sfânt din Ierusalim. Ultimul eveniment din seria programului „Săptămâna Luminată în Bucovina" cuprinde, printre altele, un inedit concert de toacă, un concurs de ciocnit ouă, iar, în a treia zi de Paşti, la Mânăstirea Humorului va avea loc o petrecere tradiţională pentru toţi iubitorii de folclor românesc - „Hora satului". În toată această perioadă, în cadrul acţiunii „Plantează programul tău în Bucovina", turiştii se pot lega sufleteşte de tărâmul Bucovinei prin sădirea unui copac în apropierea vestitelor mânăstiri Voroneţ, Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei şi Humor.

Biroul de presă Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a participat astăzi, 16 aprilie a.c., la o emisiune transmisă în direct de canalul public de televiziune, „Ne vedem la TVR", care precede lansarea programului de promovare turistică „Paştele în Bucovina", finanţat din fonduri europene. Programul „Paştele în Bucovina" se desfăşoară între 17 şi 26 aprilie şi constă în mai multe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum o ora
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, prelungită în România!

Ziua Constanta acum 44 minute
Proiectul adoptat de Camera Deputaților prevede plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale până la 31 martie 2025, stabilind reguli clare pentru prețurile finale și obligații pentru producătorii de gaze naturale. Plenul Camerei Depu

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului, în urma alegerilor legislative din 1 decembrie. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, decretul privind convo

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 54 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

DNSC lansează un avertisment în legătură cu mesajele care oferă "job-uri online"

Wall-Street.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu mesajele de tip SMS sau venite pe diverse aplicaţii de mesagerie (Whatsapp) care oferă "job-uri online" cu scopul de a colecta date sensibile de la utilizatori. "În ultimele

Ce au căutat românii pe Google în 2024? Sportul e pe primul loc! Cum arată topul celor mai populare subiecte

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ca de fiecare dată în decembrie, Google prezintă listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie. Acestea indică subiectele și oamenii care au generat cel mai mare interes în căutări în România, cele mai populare ev

UPDATE - Autocar cu pasageri, implicat într-un accident rutier, în Timiş/ Şoferului i s-ar fi făcut rău în timpul mersului, el fiind declarat decedat/ Alte patru persoane, rănite - VIDEO

News.ro acum 48 minute
Un autocar în care se aflau 25 de persoane a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier produs în judeţul Timiş, după ce şoferului i s-ar fi făcut rău la volan. Medicii au început manevrele de resuscitare asupra şoferului, însă la finalizarea

Procurorii cer arest preventiv pentru primarul din Crevedia. Florin Petre este acuzat de trafic de persoane

HotNews acum 2 ore
Primarul Florin Petre (PSD) urmează să fie dus miercuri în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, după ce marți seară a fost reținut într-un dosar în care este acuzat de trafic de persoane, după ce a

Hellvig: În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide / Poate ar fi nimerit şi ca negocierile politice pentru formarea unei coaliţii să nu dureze la infinit

News.ro acum 2 ore
Fostul şef al SRI Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, consideră că, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor. ”Carevasăzică, oameni. Nu partide”, subliniază el, argu

Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern / Important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă reforme, nu intrăm în negociere cu linii roşii

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, miercuri, că USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern, el subliniind că important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă ref

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°