In sfarsit, un conducator are curajul sa spuna concetatenilor sai: la munca, nu la-ntins mana. Chiar daca mana era intinsa catre stat.
Dar cine i-a invatat pe romani sa stea cu mana intinsa la stat, de vreo 21 de ani incoace? Statul insusi, clasa politica, care a fluturat momeala statului social pentru a castiga alegerile, profitand de lipsa de intelepciune si experienta a unui popor abia iesit din negura comunista si intrat in ceata postcomunista. Aburiti si de sindicate, care pentru salariile uriase ale liderilor au facut jocul statului asistential.
O parte dintre romani nu s-au lasat amagiti. Si-au luat lumea in cap si au devenit performanti aiurea, in economii mai asezate si stabile. O alta parte insa, a intrat in jocul pomenilor si ajutoarelor sociale, neintelegand ca, in mod fatal, acestea se vor termina odata si o data. Ca nu poti sa tot iei fara sa pui nimic in loc. Si scadenta a venit chiar mai repede, pe fondul crizei datoriilor statelor suverane, acest Caritas gigantic care sta sa plesneasca.
Acestora a ales presedintele Basescu sa le spuna de la obraz: nu mai stati cu mana-ntinsa la stat cand trei milioane de hectare de teren de buna calitate stau nelucrate. Fermierii cu greu gasesc forta de munca la cules recoltele.
Venitul minim garantat si pensia minima garantata (garantate de cine, de Dumnezeu?), au desavarsit opera: ajung numai bine pentru tigari si bautura, mancarea din batatura si asa se face ca avem vreo 2-3 milioane de muncitori agricoli numai buni de munca care stau prin carciumile satesti sau cu vacile la pascut pe marginea santurilor. Prilej si de barfa si conversatie „politica”.
Numai ca aceste false „oportunitati” sunt create chiar de stat.
Aici incepe sa scartaie logica presedintelui. In trei ani, cu un guvern si partener mai mult decat ascultator (Emil Boc), ar fi putut schimba mul
