De astăzi şi până miercuri, Braşovul îl readuce în memoria microbiştilor pe regretatul Mihai Ivăncescu, component al Steagului Roşu din anii 70, dar şi al „naţionalei” care a făcut furori la Campionatul Mondial din Mexic 1970. Atunci, generaţia lui „nea” Mişu îi mai cuprindea pe Răducanu, Dinu, Boc, Sătmăreanu, Dembrovschi, Lucescu şi să ne ierte cei nepomeniţi în rândurile de faţă. Ivăncescu, alături de Pescaru şi Adamache, erau jucătorii selecţionaţi la lotul naţional, iar în Braşov erau idoli ajunşi în timp legende pentru concetăţenii lor. Din păcate, dintre ei doar Nicolae Pescaru, sau „nea” Niki cum i se spune, mai trăieşte. Ulterior, Ivăncescu a parcurs toate activităţile tangente fotbalului, arbitru divizionar A, antrenor la grupa de copii şi juniori de la Tractorul. Aici, cu modestie menţionăm că şi subsemnatul a avut onoarea de a fi pregătit de „nea” Mişu. După antrenorat a condus în calitate de preşedinte fotbalul de la Tractorul, ulterior fiind cooptat în structurile federale de la Bucureşti având calitatea de observator. Din păcate o boală necruţătoare l-a răpit brusc dintre noi, deşi fizic se păstra impecabil, dealtfel la vremea sa, alături de Sandu Boc erau denumiţi „cuceritorii” din fotbalul românesc, multe reprezentante ale sexului frumos oftând la vederea lor. Din păcate, Mihai Ivăncescu a decedat pe 1 ianuarie 2004, la numai 61 de ani. Pentru a-i păstra memoria, Dragoş, unul dintre cei doi băieţi ai familiei Ivăncescu (Mihai jr, celălalt copil, este stabilit de mulţi ani în Canada), a avut excelenta idee de a organiza un turneu care să poarte numele tatălui său. Competiţia, una rezervată copiilor, a prins şi iată a ajuns la ce-a de a treia ediţie. Cu sprijinul Primăriei, Direcţiei de tineret şi sport a municipiului Braşov, dar şi a Direcţiei judeţene de sport, în organizarea şcolii particulare de fotbal „Steagul Roşu”, pe care Dragoş Ivăncescu o con