BRD a lansat astăzi, împreună cu clubul sportiv Dinamo, cardul BRD Multicard Suporter care, pe lângă caracteristicile standard ale unui card de debit, respectiv plata la comerciant şi retragerea de bani de la ATM, are încorporată tehnologia contactless care permite accesul la metrou şi pe stadionul echipei Dinamo prin simpla apropiere a plasticului de terminal, au menţionat oficialii băncii. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞSursa: OCTAVIAN COCOLOŞ
1 /.
"Clientul solicită emiterea unui bilet de intrare pe stadion sau a unui abonament, care vor fi înscrise în memoria cardului. După ce cardul a fost astfel încărcat, prin apropierea acestuia de citititorul de card i se asigură clientului accesul în stadion", a explicat Ciprian Nicolae, director de produs în cadrul BRD.
Soluţia contactless asociată cardului poate fi folosită la peste 1000 de terminale ale BRD care încorporează soluţia pay pass (permit plata contactless) montate în cadrul mai multor parteneri, unul dintre aceştia fiind Metrorex, care a montat în câteva staţii de metrou terminale de acest gen.
Cardul poate fi personalizat cu imagini ale echipei Dinamo sau imaginea unui jucător al Dinamo.
Recent, o altă bancă locală, Raiffeisen Bank, a lansat împreună cu clubul Steaua un card cobranded de debit dedicat suporterilor acestei echipe, prin intermediul căruia aceştia pot beneficia de reduceri atât la biletele sau abonamentele achiziţionate pentru accesul pe stadion, cât şi la achiziţia de produse din magazinul Steaua.