Şeful statului, Traian Băsescu, a vorbit despre performanţele poporului român, calificându-le drept limitate. Traian Băsescu a afirmat că se va putea vorbi despre un stat social când românii nu vor mai lăsa trei milioane de hectare nemuncite.
"Cum poţi să faci un stat social dacă economia, şi scuzaţi-mă că o spun, chiar poporul are performanţe limitate? Muncim 8 ore, când vom învăţa să nu mai lăsăm 3 milioane de hectare nemuncite. Că nu vin miniştrii să are pământul, nici să-l cultive. Când vom învăţa că decât să stau la cârciuma satului mai bine bag plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei? Trebuie să ne hotărâm să fim performanţi!", a spus, duminică, Traian Băsescu.
Mai mult, spune şeful statului, nu se poate pleca "de la premisa că există un om politic care ar putea să mărească salarii şi pensii, dar nu o face".
"Cine pleacă de la premisa asta, greşeste. Dacă la un moment dat sunt necesare măsuri de austeritate, ele trebuiesc explicate şi până la urmă şi acceptate. Statul nu dă, statul creează oportunităţi. Doar cei care în mod real nu pot trebuie să primească", adaugă şeful statului.
VIDEO