Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centru de olărit dacic descoperit la Medieşu Aurit

Publicat in Adevarul, luni 18 aprilie 2011 ·

O sută de cuptoare dacice vechi de 2.000 de ani au fost identificate pe o suprafaţă de 20 de hectare de teren agricol. Săpăturile pentru scoaterea la lumină a acestor cuptoare vor începe în următoarele săptămâni.

O sută de cuptoare dacice construite din lut ars au fost descoperite săptămâna trecută la Medieş, după ce anul trecut alte 100 de astfel de cuptoare au fost identificate în aceeaşi localitate prin măsurători geomagnetice.

Cuptoarele se află la o adâncime de 50-60 de centimetri sub pământ. „Este cea mai mare concentrare de ateliere ceramice din tot spaţiul dacic şi unul dintre cele mai mari din Europa Centrală şi poate chiar din lume, însă nu ne putem pronunţa deocamdată cu privire la acest aspect. Am executat măsurători timp de o săptămână cu ingineri topografi veniţi special de la Bucureşti, de la Academia de Arheologie. Pentru noi este una dintre cele mai importante descoperiri de până acum. A depăşit orice aşteptări. Săptămâna aceasta vom începe şi săpăturile“, a declarat Robert Ghindele, arheolog-şef în cadrul Muzeului Judeţean.

Conservare cu „apă de sticlă“

Arheologii sătmăreni se gândesc acum la mai multe metode prin care să conserve aceste cuptoare. Una dintre acestea presupune umplerea lor cu un material special cunoscut în domeniu ca „apă de sticlă“. „Fiecare cuptor se umple cu acest material special pe care noi în numim «apă de sticlă». Acesta se întăreşte păstrând forma cuptorului şi îl fereşte de umiditate. Cuptoarele se acoperă cu pământ după ce sunt umplute cu acest material. Mai sunt şi alte metode de conservare, însă acesta este unul dintre cel mai des folosite“, a explicat arheologul.

Fiind aşezate pe terenuri private, majoritatea cuptoarelor au fost afectate de uneltele agricole cu care proprietarii şi-au lucrat pământul. „La suprafaţă se vede că au fost afectate de uneltele agricole. Noi vom încerca s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AEP Când ar putea fi reluate alegerile prezidențiale în cazul în care CCR anulează primul tur

Ziua Constanta acum 37 minute
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat în această dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 49 minute
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

Marcel Ciolacu: Dacă cineva a FURAT voturi la primul tur al prezidențialelor, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat un apel ferm către susținătorii partidului în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică, subliniind că este esențial ca românii să își exprime votul pentru a asigura viitorul guvernului și pentru a lu

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Afumați – C.S.M. Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 11.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal C.S. Afumați – C.S.M. Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Do

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Gandul acum 22 minute
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural ca

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum 36 minute
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum o ora
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 4 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°