Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul britanic înainte de invazia din Irak: Companiile petroliere trebuie să primească o parte din rezervele enorme de petrol şi gaze

Publicat in Adevarul, marți 19 aprilie 2011 ·

Guvernul Marii Britanii a discutat de cel puţn cinci ori cu câteva dintre cele mai mari companii petroliere din lume despre intenţia de a exploata rezervele de petrol ale Irakului. Potrivit cotidianului britanic "The Independent", care citează mai multe documente, discuţiile dintre Guvernul condus de Tony Blair şi companii au avut loc cu cinci luni înainte de decizia Londrei de a se alătura Statelor Unite în operaţiunea de invadare a Irakului.

În martie 2003, înainte ca Marea Britanie să intre în război, compania Shell a denunţat faptul că ar fi discutat cu Downing Street despre petrolul irakian. La rândul său, compania petrolieră BP a negat vreun "interes strategic" în Irak, iar Tony Blair a calificat "teoria conspiraţionistă a petrolului" ca fiind "cea mai absurdă".

Documente din octombrie - noiembrie 2002 contrazic, însă, afirmaţiile de mai sus. Cu cinci luni înainte de invazia din martie 2003, baroneasa Elizabeth Symons, ministrul Comerţului, le-a spus reprezentanţilor BP că Guvernul crede că firmele energetice britanice ar trebui să primească o parte din rezervele enorme de petrol şi gaze ale Irakului ca mulţumire pentru angajamentul militar al lui Tony Blair în planurile SUA de schimbare a regimului condus de Saddam Hussein, notează "The Independent!.

"Baroneasa Symons a fost de acord că ar fi dificil de justificat pierderile companiilor britanice în Irak în acest fel dacă Marea Britanie a fost ea însăşi un susţinător ostentativ al guvernului american de-a lungul crizei", conform minutelor unei întâlniri cu BP, Shell şi BG Group.

Întâlniri între oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai marilor grupuri petroliere BP şi Royal Dutch Shell au avut loc în octombrie şi noiembrie.

"Shell şi BP nu-şi puteau permite să nu investească (în Irak) pentru binele viitorului lor pe termen lung...Eram hotărâţi să obţinem o parte acceptabilă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 11 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°