Despre cariera politica a regelui Carol al II-lea s-a scris foarte mult, iar despre accesele sale de autoritarism si megalomanie au curs rauri de cerneala. Relatia scandaloasa cu Elena Lupescu a starnit, la randul ei, discutii aprinse in societatea romaneasca si nu numai.
Totusi, perioada celui de-al doilea exil al sau, dintre 1940 si 1953, nu a fost foarte serios studiata si mai deloc mediatizata.
Teroarea legionara si optiunea elvetiana
Pe 6 septembrie 1940, amenintat de legionari, presat de societate in urma cedarilor teritoriale facute de Romania fara sa se traga niciun glont si parasit de armata, Carol al II-lea a fost nevoit sa abdice.
Plecat a doua zi din gara Baneasa impreuna cu amanta sa Elena Lupescu, ajunge la granita langa Timisora unde cateva grupe de legionari au incercat sa-l asasineze, deschizand focul asupra trenului in care se afla fostul rege.
Prima optiune a fostului monarh, in privinta tarii care avea sa-i acorde protectie, a fost Elevetia, o tara neutra si stabila financiar. Ajuns pe 9 septembrie la Lugano, in Elvetia, Carol al II-lea se loveste de refuzul autoritatilor care i-au comunicat sec ca nu poate ramane pe teritoriul tarii lor.
Elvetienii au actionat prudent, gandindu-se ca nu au nevoie in tara lor de un fost rege care le putea complica relatiile diplomatice cu Romania si Germania.
Vestile din tara nu erau tocmai bune. Legionarii, ajunsi la putere alaturi de Antonescu, cereau insistent extradarea in vederea judecarii lui Carol si a Elenei Lupescu. Fostul rege s-a gandit la bunele relatii pe care le-a avut in trecut cu dictatorul portughez, Oliveira Salazar, incercand sa forteze trecerea in Portugalia.
Surpriza din Spania
Intentiile fostului rege nu au putut fi materializate din cauza interventiei autoritatilor spaniole care l-au ret
