Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Editorial: Basescu, acest chinez batran

Publicat in Ziare.com, marți 19 aprilie 2011 ·

Poporul roman e ineficient. Cine contesta asta, sa priveasca spre China, care a avut anul trecut o crestere economica de zece procente. Acolo, Traian Basescu ar fi un presedinte fericit. Un chinez nu lasa niciodata spatele casei necultivat.

De altfel, orezul este singurul aliment al carui pret a ramas stabil, spune Banca Mondiala, semn ca daca romanul e nascut poet, nici chinezul nu moare functionar. Face proverbe.

I-as recomanda unul domnului presedinte: "Cine se razbuna, trebuie sa sape doua morminte". Acum, lui Traian Basescu i s-a pus pata pe poporul roman, care nu intelege reforma si-l injura cu sete, incurajat de manipularea mogulilor. Eu, care o pricep, am privilegiul unei ocupatii care presupune sa ma informez. Poporul, insa, este ocupat sa caste ochii, ca motanul cand desarta bolul alimentar, ca sa nu pateasca ceva iremediabil. Maxim, sa moara de nervi. Minim, sa ajunga la spital, umflat de alcoolul tras in vena in carciuma din sat. Dar fericit.

Dar domnisoara EBA de ce nu trebuie sa bage plugul in pamant, domnule presedinte, si numai tampitii care nu s-au nascut oase de domn, prin urmare e musai sa asigure plusvaloare, deci impozite, ca sa aiba clientii politici ce sa cheltuie?

Pai e europarlamentar. Asa-i. Intr-o Romanie incalcita, nimeni nu s-a asezat pe locul sau. Semianalfabetii tin discursuri la Strasbourg, taranii au inlocuit coada vacii cu codite de portocale in Italia si au proasta inspiratie sa nu vare cazmaua in fundul gradinii cand vin acasa de Pasti, iar corigentii, activistii si colaboratorii Securitatii au devenit politicieni.

Fara numar, fara culoare, fara obraz. Fara final. Fara nicio dorinta de a analiza cum un popor care si-a selectat elitele politice pe criterii de competenta, dorind sa se identifice cu modele de moralitate si harnicie, nu pentru ca i s-au indesat in buzunar pome

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 2 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 29 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum 14 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum 3 ore
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 5 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum o ora
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

Vremea

București
acum

35°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°