Fiul unui mare înţelept a câştigat la un fel de loterie un cal alb, nespus de frumos. Întregul ţinut era uimit de frumuseţea calului, iar unii foarte bogaţi au venit să-l cumpere cu sume impresionante. Fiul înţeleptului a refuzat să-l vândă. Oamenii din satul în care locuia înţeleptul s-au dus la el şi i-au spus: „Mare noroc a avut fiul tău să câştige asemenea cal. E atât de bine să ai ceva aşa preţios, dar e rău că nu l-a vândut, ar fi câştigat o droaie de bani pe el”. Iar înţeleptul, privind pe sub sprâncene către oameni, a răspus: „Cine ştie dacă-i bine sau dacă-i rău”.

Oamenii au plecat acasă, gândind că înţeleptul acesta era puţin nebun din pricina felului în care gândea. Oricine ar fi zis că-i un noroc să câştigi un asemenea cal şi-o lovitură să iei ditamai puhoiul de bani pe el. Dar iată că, după un timp, fiul înţeleptului a căzut de pe cal, a fost dus la spital şi pus în ghips în totalitate. Oamenii s-au dus iarăşi la înţelept şi-au zis: „Mare ghinion, bătrân nebun ce eşti, dacă vindeai calul, acum fiul tău era sănătos, îi era bine şi era bogat. Rău ai făcut”. Iar înţeleptul, cugetând adânc, a răspuns: „Cine ştie, se poate să fie un ghinion, să nu fie bine, cum spuneţi voi, dar poate să fie bine!”. A mai trecut ceva vreme şi iată că a izbucnit războiul, iar băieţii tineri din sat au fost chemaţi la oaste. Pentru că era tot în ghips, fiul înţeleptului a scăpat de încorporare şi oamenii iarăşi s-au uimit şi i-au zis înţeleptului: „Acum înţelegem ce ai vrut să spui. Ce-i bine nu-i chiar atât de bine întotdeauna şi ce pare rău te duce către bine. Nimic nu-i ceea ce pare, ne e clar că nu eşti nebun, ci înţelept!”.

În această poveste nu-i vorba atât despre faptul că noi nu discernem între ceea ce-i bine şi ceea ce-i rău, cât putem observa şi jocul aparenţelor în judecata noastră despre bine şi rău. Ceea ce câştigăm nu-i nepărat bun, ceea ce pierdem n