Unul din ciudaţii aciuaţi în preajma Pieţei Obor se manifestă în două feluri. Când stă, se bălăngăne, dar când o ia din loc, o face cu o determinare care te pune pe gânduri. E întotdeauna precipitat, priveşte drept înainte, indiferent la forfota din jur şi pare să ştie foarte precis încotro se îndreaptă şi cu ce motive. E la fel de hotărât şi de rapid şi când se dezlipeşte brusc de peretele, lângă care se clatină minute bune, ca să se repeadă la un coş cu gunoi din apropiere, dar şi când dă colţul şi dispare pentru ore întregi.
Ciudatul are întotdeauna aerul omului căruia îi e foarte limpede încotro merge şi ce are de obţinut, grăbindu-se şi ţinând îndârjit o direcţie. Chiar şi când revine în locul preferat pentru veşnica lui bălăngăneală, e decis, sacadat în mişcări şi parcă întotdeauna cu ochii pe ceas, ca unul care mai are multe de făcut şi nu vrea să piardă nici o secundă.
Felul său de a fi induce în subconştient ideea că tu iroseşti timpul, că trăieşti la întâmplare şi că ratezi cele mai multe din bunurile existenţei. Purtarea sa mecanică şi lipsită de ezitări trimite cu gândul la primul ministru, care e la fel de lipsit de ezitări şi când se apropie de microfon, ca să anunţe succesele guvernării, şi când prevesteşte un viitor luminos şi cert. Trecătorii sunt prea preocupaţi de ale lor, ca să-l mai ia în seamă pe ciudat. Oamenii merg cu privirea în pământ, iuţesc pasul doar când sosesc autobuzele în staţie, zona e mult prea plină de homleşi, de aurolaci şi de traficanţi, ca să mai fie cineva impresionat de un bolnav mintal cu toate datele unui exces de vigoare şi de motivaţie.
Pe unii, s-ar putea ca felul său de a fi, concentrat şi clar direcţionat, să-i contamineze, să le dea un suport de motivaţie. Când Ciudatul ia la rând pubelele şi-şi repede braţul până în adânc în ele, mişcările sale amintesc de barza care-şi aţinteşte c
