Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GIURGIU: Cadouri de la fotbalişti pentru copiii instituţionalizaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 20 aprilie 2011 ·

Clubul de fotbal Astra a organizat astăzi la sala de sport CSS din complexul „Marin Anastasovici” o acţiune de caritate intitulată „Din suflet, cu sufletul lângă copii”.

Reprezentanţii formaţiei care activează în prima ligă de fotbal a ţării au oferit cadouri pentru 50 de copii instituţionalizaţi aflaţi în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Giurgiu.

Aceştia au primit din partea antrenorului Tibor Selymes, a managerului sportiv Florin Prunea dar şi a câtorva jucători de la Astra II mai multe obiecte promoţionale cu însemnele clubului, dulciuri şi rechizite.

Tinerii provin de la 5 case de tip familial

„Mă uit la aceşti copii şi constat că sunt foarte frumoşi însă le lipseşte zâmbetul. Prin acţiunea de astăzi vrem să le readucem bucuria şi, de ce nu, să îi apropiem de sport” a declarat Tibor Selymes.

Copiii care au primit astăzi cadouri au între 3 şi 17 ani, locuind în cinci case de tip familial aparţinând DGASPC-ului: Casa Verde, Casa Albastră, Casa Dunării, Casa Ansaloni şi Casa Sf. Ioan. „Îmi place să joc fotbal şi mă bucur pentru aceste cadouri. O să îmi dau fesul jos şi o să îmi pun şepcuţa” a spus cu emoţie Marian, unul dintre prichindeii care astăzi au învăţat din nou să zâmbească.

„Este a cincea acţiune din 2011, şi prima pe care o facem aici. Ideea a venit firesc pentru că la Giurgiu evoluează echipa noastră secundă, iar noi intenţionăm să ne mutăm aici de la anul. Am vrut să aducem un zâmbet pe buzele copiilor cu ocazia sărbătorilor de Paşti” a declarat pentru „Adevărul de Seară” Liubliana Nedelcu, director de imagine şi marketing la FC Astra.

Înainte de înmânarea darurilor, reprezentanţii Astrei dar şi ai Primăriei Giurgiu au asistat la un program artistic pregătit special de copii pentru acest eveniment.

„Oamenii răspund pozitiv în preajma sărbătorilor şi ne bucurăm c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 8 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 28 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°