Franta, Italia si Marea Britanie au anuntat ca trimit militari cu experienta in ajutorul rebelilor din Libia, semn ca nu va exista un sfarsit rapid si usor al razboiului de aici, cred analistii.
Detasarea militarilor la Benghazi, probabil mai putin de 40 la numar, este un semn ca doar o presiune combinata, formata din atacuri militare aeriene, presiune economica asupra guvernului, si o forta rebela mai bine coordonata, are sanse de succes in a-l convinge pe colonelul Moammar Gaddafi ca e timpul sa plece, scrie New York Times.
"Unele tari au crezut ca operatiunea din Libia se va termina rapid. Insa niciun comandant militar nu crede asta", a declarat un ambasador al unei tari NATO.
Trimiterea de consilieri militari in Libia este cel mai recent semn ca operatiunea militara a NATO are probleme. Ceea ce a inceput drept un atac hotarat al coalitiei conduse de SUA s-a diluat dupa ce NATO a preluat comanda, la 31 martie. In plus, ofensiva rebelilor a fost zdrobita de fortele lui Gaddafi, asa ca rebelii s-au regrupat in orasul estic Ajdabiya.
Fortele colonelului Gaddafi au inceput sa foloseasca tactici ce ingreuneaza misiunea NATO - se amesteca printre populatia civila, isi camufleaza armele si folosesc camioane in loc de vehicule cu insemnele armatei.
In acelasi timp, artileria lui Gaddafi continua sa bombardeze orasul greu incercat Misrata, unde bombele cu fragmentare, interzise in aproape toata lumea, fac victime serioase printre civili. Obiectivul central al operatiunii NATO este protejarea civililor, asa ca tacticile folosite de trupele lui Gaddafi nu fac decat sa impiedice organizatia sa-si atinga scopul.
Mai mult, chiar in interiorul NATO sunt divergente care afecteaza strategia de lupta impotriva lui Gaddafi. Doar sase din cele 28 de state membre participa la operatiuni, in vreme ce Franta si Mare