Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buletin de presă IPJ - Joi, 21 Aprilie 2011

Publicat in Ziua Constanta, joi 21 aprilie 2011 ·

În ultimele 24 de ore poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de prevenire, constatare, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate. La nivelul judeţului au fost organizate 11 acţiuni, fiind aplicate 36 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.670 lei. În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului, au fost sesizate la poliţie 28 evenimente, din care 20 evenimente de natură judiciară, 2 evenimente la regimul circulaţiei rutiere şi 6 evenimente de altă natură.  Infracţiuni de natură judiciară Urmare a prezentării Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă la data de 20 aprilie a.c., privind pe B. Liviu Narcis, de 41 ani, din Constanţa, suspectat de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie comisă la data de 19.04.2011, asupra unui taximetrist, instanţa a admis solicitarea, şi a emis mandat arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile. Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa. Suspectul mai este cercetat într-un dosar instrumentat de poliţiştii din Ovidiu, în sarcina sa reţinându-se faptul că în ziua de 19.04.2011, împreună cu un alt bărbat au sustras din garajul unui localnic din Poiana, bunuri în valoare de 2000 lei., care au fost identificate în autoturismul la volanul căruia a fost identificat de poliţiştii Secţiei 4 la aceeaşi dată. Reamintim că la data de 19 aprilie a.c., ora 19.45, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, de către un taximetrist cu privire la faptul că, pe drumul dinspre localitatea Poiana spre Constanţa a fost ameninţat cu acte de violenţă de un client, deposedat de maşină, două telefoane mobile şi suma de 240 lei, iar apoi abandonat pe câmp la aproximativ 2 km depărtare de localitatea Poiana. Poliţiştii Secţiei 5 cercetează în stare de libertate pe I. Emil, de 35 de ani, din comuna Chirnogen

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 35 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 54 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Exporturile de gaz rusesc ale companiei Gazprom spre Europa au crescut în luna mai cu 39%

Adevarul acum 38 minute
Cantităţile de gaze naturale livrate de grupul energetic rus Gazprom către Europa în luna mai au crescut cu 7,3% faţă de luna aprilie şi cu 39% faţă de luna mai a anului trecut, conform calculelor Reuters.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 19 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°