Ctitoria brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, stă adăpostită, azi ca şi odinioară, sub înalte zidiri de piatră ale Munţilor Făgăraş, care îi oferă protecţie şi deschid pelerinilor "poarta de trecere către fraţii de dincolo de munţi".

Călătorul însingurat se strecoară pe poteci aşa cum vor fi făcut-o, cândva, dacii, dacoromanii, romanii– cu alte cuvinte, strămoşii celor de azi. Sunt trecătorile prin care se făcea cândva comerţ, ori se duceau cărţi de pe o parte pe alta a muntelui, ori treceau mioarele cu ciobăneii lor îmbrăcaţi în cojocel cusut cu "molii" şi "opţi", purtând pe creştet pălărioara neagră, rotundă, cu ciucure, cum se mai poartă azi, prin cele două Sâmbete (de Jos şi de Sus), ori la Drăguş.

Pe cărările acestea vor fi venit şi meşterii pietrari (români şi italieni) care au împodobit zidirea cea nouă a Brâncoveanului. Azi, călătorul ia pieptiş arareori trecătoarea, preferând "intrările" mai largi, pe Valea Prahovei ori pe Valea Oltului. Iar când ajung la Mănăstire, după cuvenita închinare la icoane, după ce ascultă slujba şi aprind lumânările, fiecare caută loc de popas şi de masă.

Duhovnicii Sâmbetei

Despre Arsenie Boca şi despre ce înseamnă el pentru aceste locuri ale Ţării Făgăraşului avea să-mi povestească Elena Andreaş, soţia primarului din Sâmbăta de Sus, atunci când am poposit la hotelul pe care şi l-au ridicat în zonă.

"Oamenii sunt atraşi de popasurile la Mănăstirile Sâmbăta de Sus şi Cârţişoara, de traseele care urcă la Vârful Moldoveanu, la Bâlea Lac, la Cascada Bâlea. Unii merg la herghelie, la Sâmbăta de Sus. Dar mulţi dintre ei ajung aici căutând semnele minunilor înfăptuite de Arsenie Boca", ne spune ea.

Una dintre aceste legende contemporane este cea a unei fetişcane pe care a întâlnit-o părintele Arsenie Boca pe când muncea la câmp. Părintele i-a dat o palmă peste faţă, şi fata s-a ru