Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii de la Huawei, gata să detroneze Ericsson

Publicat in Ziarul Financiar, joi 21 aprilie 2011 ·

Huawei Technologies, cel mai mare producător de echipamente de telecom din China, este foarte aproape de a ajunge din urmă compania Ericsson după ce veniturile sale aproape că s-au triplat în ultimii cinci ani, scrie Bloomberg.

Anul trecut, creşterea vânzărilor internaţionale a crescut veniturile totale Huawei la 27,36 mld. dolari, iar Ericsson a înregistrat venituri de 28,3 mld. dolari.

Ren Zhenfei, directorul financiar care a înfiinţat compania în 1987, a condus inţial Huawei în afara Chinei prin vânzări în Asia şi Africa, iar acum se axează tot mai mult pe câştigurile din Europa şi Statele Unite.

Compania a câştigat anul trecut 65% din veniturile sale din pieţele internaţionale, venituri care în anul 2009 reprezentau 60%, potrivit oficialilor firmei. "Este destul de impresionant faptul că Huawei este aproape de a deveni lider mondial, fără a avea vânzări şi pe piaţa americană. Compania este la nivelul de top acum şi dacă ar avea acces liber la piaţa din Statele Unite, ar putea deveni fară probleme cea mai mare companie de profil din lume", a declarat Duncan Clark, preşedintele firmei de consultanţă BDA China.

Huawei este şi unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente telecom din România, cu afaceri de peste 40 mil. euro generate de clienţi precum RCS&RDS sau Vodafone. Eforturile Huawei de a se extinde în Statele Unite în ultimii trei ani au întâlnit o opoziţie din partea Congresului american. În februarie, Huawei a renunţat la planurile de a achi­zi­ţiona brevetele companiei 3Leaf Systems pentru a se conforma cu o recomandare a Comitetului pentru Investiţii Străine în SUA, iar înainte de 3Leaf, compania a pierdut licitaţiile pentru achizi­ţio­narea mai multor companii precum 3Com în 2008 sau 2Wire anul trecut.

În timp ce vânzările Huawei au crescut cu 179% din 2006 până acum, compania Ericsson a crescut doar cu 13% în aceeaşi pe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 3 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 59 minute
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

AUR depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, reclamând „nereguli în secţiile de votare din diaspora” şi susţinând că se „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”

News.ro acum 51 minute
AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe Luminiţa Odobescu pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Formaţiunea consideră că sistemul „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”. „Acest l

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 2 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 3 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°