Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vîntu, despre Cioroianu: "E un personaj salubru". Cioroianu: "O iau ca pe un compliment"

Publicat in Romania Libera, joi 21 aprilie 2011 ·

Într-una dintre înregistrările convorbirilor purtate de patronul postului Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vîntu, cu managerul televiziunii, Sebastian Ghiţă, este pomenit numele fostului ministru de Externe, Adrian Cioroianu. Vîntu se plânge lui Ghiţă despre audienţele slabe ale emisiunilor din prime-time şi spune că o soluţie pentru atragerea telespectatorilor este Cioroianu, pe care îl descrie ca fiind "salubru şi inteligent".

"O iau ca pe un compliment", răspunde Adrian Cioroianu, pentru romanialibera.ro. Fostul ministru recunoaşte că poartă discuţii cu Realitatea TV pentru realizarea unei emisiuni despre "istorie şi politică externă", dar insistă că nu a vorbit "niciodată" cu Sorin Ovidiu Vîntu.

"Eu emisiuni de televiziune am mai făcut, iar la Realitatea TV am fost în prima echipă, cea din 2001, alături de Mircea Dinescu şi Stelian Tănase. Nu mă tem de eventualul control editorial. De câte ori am fost invitat la RTV nu mi-a zis nimeni ce trebuie să spun", precizează Adrian Cioroianu.

Mai jos, transcrierea fragmentului de conversaţie din Vîntu şi Ghiţă. Limbajul este unul licenţios:

Vîntu: Eu îţi spun că avem mari probleme cu prime-time-ul!

Ghiţă: Păi implementăm toate alea care le-aţi zis. Îl aducem pe Cosmin (n.r. Comsin Stan) ăla lângă Laura (n.r. Laura Chiriac), da'-s cifuţi toţi, sunt scandalagii, n-au personalitate. Creţuleasca (n.r. Andreea Creţulescu) nu vrea nu ştiu ce, Laura Chiriac nu vrea nu ştiu ce...Eu doar aflu de ele. Nu pot să mă duc să le zic la toţi: "Vă f.. în gură, vă dau afară!".

Vîntu: Eu nu-ţi impun, dar ai nevoie de greutate specifică. Uite, Cioroianu a spus că are un format gata pentru Realitatea. E un personaj salubru, inteligent.

Ghiţă: Şi mie îmi place de el.

Vîntu: OK.

Într-una dintre înregistrările convorbirilor purtate de patronul postului Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vîntu, cu managerul t

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum o ora
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 2 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum 58 minute
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 19 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului din Republica Moldova a picat. Votul a avut loc în mijlocul nopții

HotNews acum 57 minute
Majoritatea parlamentară din Republica Moldova a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean cu 55 de voturi vineri, 13 decembrie, la ora 02:55. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului, transmite Ziar

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 2 ore
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

HotNews acum 57 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum 38 minute
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°