„Emulsie conţinută în mini-capsule care se sparg în momentul aplicării şi care conţin elemente nutritive ce se absorb rapid şi nu încarcă tenul. Asigură o hidratare intensă de 24 de ore. Conţine extract de Chai Hu şi derivate de vitamina C care tonifică pielea şi potenţează producţia de colagen. Parfum delicat de trandafiri şi lotus alb. Aplicaţi cu mişcări circulare pe faţă şi pe gît dimineaţa şi seara pe un ten curat, după ce vă demachiaţi.“

Evident că demachierea se face tot cu produse de aceeaşi marcă. Ferească Domnul să foloseşti alt demachiant sau alt tonic, că acea cremă-minune nu-şi mai face întru totul efectul. Vă jur, domnilor, o gargară mai gogonată ca în industria cosmeticelor nu găsiţi. Dar cît de mare e tentaţia unui borcănel din sticlă groasă şi mată, cu un capac iscusit în design, un borcănel care promite că cele mai urîte riduri, cele mai persistente labe de gîscă şi cele mai fleoşcăite gîturi vor arăta în zece zile ca acum zece ani! Cît cîntec de sirenă e în promisiunea „celor mai avansate tehnologii“ care stimulează nu ştiu care strat al pielii, care au extras din măruntaiele nu ştiu cărei plante din deşert uleiuri miraculoase, care smulg caviarul din peşte şi smalţul de pe perle numai ca să ne facă mai tinere şi mai frumoase! Ulei de migdale stors la rece, ulei de argan, vitamina A pură, retinol de nuştiu-care, aur, diamante pisate, toate în căutarea pierdutei tinereţi.

Ar trebui să asistaţi la momentele în care, într-o instituţie oarecare, vin eternele doamne care vînd parfumuri şi creme provenite de prin magazinele care ar trebui să aibă eşantioanele respective. Se numesc „testere“, nu sînt de vînzare, dar ajung la vînzare la preţuri mult mai mici decît în magazinele cu pricina. (Comerţul ăsta rezistă de pe vremea lui Ceauşescu. Şi atunci comorile astea de femei veneau prin instituţiile unde munceau părinţii noştri, cu toate minun