Marea criză economică din anii 1929-1933 a adus lumii cel puţin un lucru bun (tot răul e, se spune, spre bine): inventarea jocului care mai târziu avea să numească Scrabble.

Un arhitect new-yorkez, Alfred Mosher Butts (1899-1993), având, ca toţi şomerii, o grămadă de timp liber, s-a gândit să-l folosească în mod util, creând un joc care să fie deopotrivă de noroc şi de inteligenţă - un fel de şah-ruletă. Citind New York Times, a realizat o listă cu frecvenţa literelor în scrierea engleză, iar pornind de la această frecvenţă a acordat fiecărei litere un punctaj: literele cele mai des întâlnite, precum cele care notează vocalele sau consoanele N, S şi T, au primit un singur punct, iar cele mai rare, precum Z, 10 puncte. A scris literele pe 100 de jetoane (cele mai frecvente pe mai multe jetoane) din care jucătorii trebuia să tragă 7 şi să formeze cu ele cuvinte. Câştiga cel care atingea punctajul maxim. Butts a botezat jocul Lexiko şi în 1931 i-a lansat prima versiune, cu care spera să cucerească piaţa şi să se căpătuiască. Nici un producător de jocuri nu s-a arătat însă interesat.

Butts nu s-a descurajat. A perfecţionat sistemul, a adăugat tabla care se păstrează până în zilele noastre, de 15 x 15 pătrăţele, a rebotezat jocul întâi Alph, apoi Criss Cross Words (cuvintele încrucişate începuseră, spre sfârşitul anilor '30, să fie în vogă), dar tot nu a reuşit să convingă vreun producător de jocuri.

În 1938 a apărut şi îngerul salvator, în figura unui fabricant de pantofi care avea ceva bani puşi deoparte şi căuta o afacere în care să-i investească. În schimbul unui procentaj din vânzări, Butts a cedat, în 1948, drepturile lui James Brunot, care a mai simplificat regulile, a dat un nou nume jocului, Scrabble (engl. to scrabble = a scormoni) şi s-a grăbit să-l breveteze. Apoi a început să construiască, artizanal, la început ajutat doar de soţia sa, set