Miercuri, ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi-a anunţat demisia “de onoare”, în contextul scandalului izbucnit legat de angajarea soţiei sale într-un proiect european, aprobat de o structură subordonată Ministerului Muncii. Demisia a venit, însă, după câteva zile în care voci din societatea civilă, din presă şi din opoziţie au cerut acest lucru.
Demisia depusă la momentul oportun, adică în momentul apariţiei în presă a primului material despre acest presupus conflict de interese, s-ar fi impus – chiar şi în condiţiile prezumţiei de nevinovăţie – din cel puţin trei motive.
În primul rând, pentru că această stare de incompatibilitate scoasă acum la iveală – chiar dacă la baza ei stau “motive de moralitate”, cum le numeşte Ioan Botiş, şi nu juridice – ar fi trebuit prevăzută şi evitată chiar de către ministru însuşi, chiar dacă O.N.G.-ul câştigător al proiectului, la care era angajată soţia sa, este înfiinţat anterior numirii în funcţie a lui Ioan Botiş.
În al doilea rând, demisia s-ar fi impus din pricina unor coincidenţe (până acum) stranii, care gravitează în jurul acestui proiect, numit, coincidenţă ironică, “Şansa la demnitate”. Coincidenţe care generează susceptibilităţi, dacă nu de corupţie, măcar de lipsă de moralitate, şi care subminează şi autoritatea Ministerului Muncii. Iar semnele de întrebare vor persista până când autorităţile vor stabili clar dacă : 1. Asociaţia Parteneriat Euroactiv Bistriţa, câştigătoarea proiectului, a depus şi nu a câştigat până acum niciun proiect, din momentul înfiinţării, sau dacă este la primul proiect depus. 2. “Şansa la demnitate” este un proiect depus (nu aprobat, nu finanţat) înainte sau după ce Ioan Botiş a fost numit ministru. 3. Ligia Botiş a fost angajată ca şi consilier al acestui O.N.G. înainte sau după numirea soţului său în funcţia de ministru al Muncii.
În al