Fiecare zi din Săptămâna mare, sau a patimilor- cum i se mai spune, are o însemnătate aparte. Pentru a fi marcate mai deosebit, seară de seară, peste tot satul răsună sunetul tocii. Peste tot satul se aude sunetul de neconfundat al scândurii de lemn lovită cu dibăcie de mâni pricepute. Aceasta are darul de a-i face pe creştini să trăiască mai intens Săptămâna Mare şi de a fi mai aproape de Dumnezeu, mai ales că din Joii Mari, nu se mai trag clopotele la biserici. Asta până în noaptea învierii când slujbele şi tradiţia dezleagă limbile clopotelor din bisericile din satele Banatului de Munte.
Ritmul se păstrează de sute de ani
În comuna Goruia din Caraş Severin, există un obicei special. Încă din seara de Florii, în timp ce în biserici încep slujbele, tinerii şi nu numai, se pregătesc de Paşte. De prin poduri sunt coborâte tocile vechi şi uscate, sau, în caz de nevoie se fac alte toci noi. ,,Acestea trebuie făcute din scândură de stejar sau frasin fiindcă lemnul lor are o rezonanţă aparte. Toaca este montată în grădină între doi pruni şi bărbaţii casei, de la cel ce abia se ţine pe picioare şi până la cel ce aplecat de ani abia mai poate ţine ciocănelele în mână, se bate toaca" spune Valentin Beţa .
Primul sunet se aude imediat după ora 18 când bat zvoanele la biserică, adică, se trag clopotele. La nici trei, patru minute, din alt capăt al satului se aude o altă toacă. Lor le răspunde un alt vecin de pe cine ştie ce stradă şi tot aşa, în nici jumătate de oră, satul răsune de bătaia tocilor. Este ca un fel de salut, de punere în gardă ca lumea să fie cu luare aminte fiindcă în lumea creştină se petrec lucruri mari. ,,La biserică este întrecerea cea mai mare fiindcă acolo sunt montate câte trei- patru toci şi în toate se bate frenetic după acelaşi ritm cunoscut de sute de ani: ,,Vine popa, vine popa, vine- vine- vine popa" şi tot aşa, ritmul se accent