Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DVD-ul buclucaş şi promisiunea către Mazăre Când s-a rupt firul în procesul Babuş la Curtea de Apel Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, vineri 22 aprilie 2011 ·

Cu achitări aproape nesperate obţinute de la Curtea de Apel pentru toţi suspecţii, avocaţii directorilor din administraţia publică locală Constantin Babuş, Marius Tărcatu şi Ionel Pilat sunt nevoiţi s-o ia de la capăt cu apărarea, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a dat verdictul peste cap. Foarte interesant, la o primă vedere s-ar părea că magistraţii Curţii Supreme au fost de părere că procesul s-a desfăşurat bine la Constanţa, cel puţin până la termenul din 27 octombrie. Moment la care, de altfel, atât avocaţii apărării, cât şi cei ai victimei din proces, dar mai ales procurorii anticorupţie şi-au susţinut pledoariile finale, iar cauza a rămas în pronunţare.

Cel puţin, aceasta ar fi concluzia care se desprinde din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, deşi a trimis dosarul înapoi la Constanţa spre rejudecare, a hotărât să menţină „actele îndeplinite de instanţa de apel până la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2010". Foarte interesant, termenul din 27 octombrie este exact momentul în care Curtea de Apel Constanţa a pus în discuţie admiterea ca probă a unui DVD cu o înregistrare neautorizată a unei conversaţii purtate de Ionel Pilat cu Dumitru Burcin, discuţie înregistrată, potrivit susţinerilor din proces, de Burcin, fără ştirea lui Pilat. La momentul acela, Burcin a susţinut prin intermediul avocatului său că DVD-ul conţine înregistrarea convorbirii în care s-ar fi făcut presiuni asupra lui Burcin.

Promisiuni către edil?

După cum a motivat în faţa judecătorilor, înregistrarea convorbirii respective a fost adusă aşa de târziu în discuţie pentru că, a spus Cornel Popescu, avocatul lui Burcin, primarului Radu Mazăre i s-a promis că numele său nu va fi legat de acest proces. „După denunţ (nr, denunţul formulat împotriva lui Constantin Babuş, Marius Tărcatu şi Ionel Pilat), clientul meu o avut o întâlnire

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 22 minute
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 49 minute
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum o ora
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Marius Tucă Show începe marți, 18 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Victor Ponta și Bogdan Teodorescu

Cancan acum 54 minute
Invitații zilei sunt Victor Ponta, fost premier al României și Bogdan Teodorescu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”.

Claudio Graziano, fost şef al Comitetului Militar al UE, găsit mort, acasă. Alături, un pistol și un bilet de adio

Adevarul acum 54 minute
Claudio Graziano, preşedintele grupului italian Fincantieri, cea mai importantă companie de construcţie de nave în Europa, fost şef al Comitetului Militar al UE și ex-comandat al Forţei Naţiunilor Unite în Liban, a fost găsit mort, potrivit autorită

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la turneul de la Birmingham

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. Cîrstea, cap de serie 3, a fost învinsă cu scorul de 7-6 (2), 6-2 de sportiva chineză Lin Zhu, numărul 54 mondial. Meciul a durat

ALEGERI LOCALE 2024 – Consilii Judeţene: PSD - 34,71%, PNL - 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 34,71% dintre mandatele de consilieri judeţeni în urma alegerilor din 9 iunie, potrivit datelor transmise, luni seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30%.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

22°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

20°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°