Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnal de Constanţa Staţiunea Neptun, marea dezamăgire a MDRT

Publicat in Ziua Constanta, vineri 22 aprilie 2011 ·

Şeful Direcţiei Generale Turistice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Paul Mărăşoiu, a susţinut, joi, o conferinţă de presă, în cadrul căreia a apreciat că 25% din structurile de primire turistică din România ar trebui închise sau declasificate, din aproape 2.000 de unităţi aflate în ţară. De asemenea, oficialul a precizat că pe litoral au fost demolate 124 de amplasamente şi s-au aplicat amenzi în valoare de 1,4 milioane de lei.

„În domeniul turismului sunt nenumăraţi investitori care îşi riscă liniştea, sănătatea şi banii ca să construiască şi să dezvolte nişte afaceri coerente pe segmentul lor de capacitate. Înainte de toate, orice generalizare faţă de neşansa turismului românesc sau de incapacitatea de a ne vinde îi afectează pe aceşti oameni care au toată dăruirea faţă de acest domeniu. Pe de altă parte, sunt aşa-zişii investitori din cauza cărora staţiuni întregi sau zone turistice au decăzut pentru că aceştia nu şi-au luat rolul în serios şi nici nu au fost constrânşi să îşi ia rolul în serios", a precizat Paul Mărăşoiu. Unul dintre exemplele date de reprezentantul MDRT a vizat staţiunea Neptun de pe litoralul Mării Negre, care, în opinia sa, a decăzut din cauza lipsei de „apetit" investiţional a unor persoane care au preluat capacităţi de cazare, precum şi a incapacităţii de adminsitrare a unei zone ce înainte de acel moment era administrată unitar. „Şi exemplele pot continua la fel de bine pe litoral, cât şi în restul ţării", a punctat Mărăşoiu. „Acolo unde vom identifica interes vădit, spirit gospodăresc, capacitatea de a coordona corect afacerile, interes pentru utilizarea managementului profesional, vom încerca să găsim acele facilităţi pe care să le acordăm şi să incurajăm investiţiile şi dezvoltarea afacerilor. Însă acolo unde vom constata vădită rea voinţă şi lipsa oricăror preocupări pentru integrarea propr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 21 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Kievul anunţă semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană, după finalizarea unor negocieri

News.ro acum 2 ore
Preşedinţia ucraineană anunţă miercuri semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. ”Echipe de negociatori al

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum o ora
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum o ora
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum 2 ore
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Poetul Ioan Es. Pop a murit la vârsta de 65 de ani

News.ro acum 53 minute
Poetul Ioan Es. Pop a murit la vârsta de 65 de ani, a anunţat Uniunea Scriitorilor din România. S-a născut la Vărai judeţul Maramureş la 27 iunie 1958. A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română - limba şi literatu

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 3 ore
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°